Cu gloaba la târg

E arhicunoscut bancul ăla vechi cu omul care duce la târg un cal șchiop, fără dinți și slab de nu se ținea pe picioare. Nu pentru a-l vinde, ci ca să-l facă de râs. Cu alte cuvinte, o gloabă nenorocită, pe deplin asemănătoare cu ceea ce am prezentat noi în teren (iar unele gloabe de câte două ori în 5 zile) în ceea ce se numește oficial „campanie de calificare”, dar care pentru noi este doar un prilej, nou și la fel de nefericit ca precedentele preliminarii, de a ne face de râsul lumii. E drept că două dintre gloabe au fost expediate acolo unde le e locul. În tribune, că măcar la privit fotbal s-or pricepe și ele! E vorba de numiții Guriță și Pisică (frumoase nume pentru două gloabe, parcă desprinse din opera lui Calistrat Hogaș!) obișnuiți cu respectivele locuri încă de la echipele lor de club din străinătate, unde, fiindcă nu doar lustruiseră, ci chiar subțiaseră de atâta frecuș banca de rezerve, au fost rugați să poftească printre spectatori. Cu mențiunea că ei priveau meciurile pe bani luați, nu dați (ca ceilalți spectatori), de unde și concluzia că expulzările din Europa au oarecare justificare. Ei, acu’, că ne-am lămurit cu ăia ejectații, să ne oprim puțin la ăia băgații! În teren, nu…. Așadar, după ce ne-au îmbolnăvit de nervi în meciul cu Albania, mă așteptam să nu-i mai văd în chiloți și la Minsk pe câțiva dintre ei, în capul listei figurând un figurant pe nume Florescu, fraudulosul purtător al numărului 10 pe tricou. Am rămas de-a dreptul uluit la prezentarea echipelor, văzând gloaba cu 10 pe cârcă. Asta mi-a reamintit că în istoria Naționalei noastre au mai existat antrenori tâmpiți care făcuseră câte o pasiune pentru asemenea panarame: mai întâi Angelo Niculescu care nu începea jocul fără Radu Nunweiler (II), care era un fel de Florescu, și Iordănescu (dar nu numai) care nu concepea Naționala fără Lupescu, un fel de Nunweiler! Adică soiul de jucător absolut insipid, care toot pasează cu latul și de-a latul, că mai mult nu-l duce mintea. Spre deosebire de Florescu, ăilalți doi mai reușeau pase de câte 7-8 metri! Ăsta, nu. Dar marea surpriză a fost Cociș. A intrat după pauză. Iată primele lui acțiuni: mai întâi s-a bușit de Rădoi (despre ăsta ce să mai zici, cu cine să compari gloaba care vine din țara lui El Zorab!?), apoi a bătut o lovitură liberă pasându-i direct unui adversar, cel mai apropiat, aflat la vreo 10 metri, după care i-a dat cu genunchiul în față unui adversar de i-a rupt capul! Apoi a dispărut complet. N-ar trebui să-i urmeze exemplul toți, în frunte cu gloaba de Răzvan?