Cu francezii la psihoterapie



Felul în care au decurs evenimentele în finala Cupei Davis îmi permite să abordez acest subiect încă din articolul de față. În ultima zi, duminică, s-a jucat numai meciul 4, iar lui Federer nu i s-a mai opus Tsonga, așa cum era în program, ci Gasquet. Pe care Roger l-a mâncat pe pâine, ducând scorul la 3-1 pentru Elveția, astfel că ultimul meci, teoretic cel mai ofertant, dintre Monfils și Wawrinka, nu s-a mai disputat. Dar cum s-a ajuns la acest scor? Suspansul s-a menținut după prima zi doar datorită viictoriilor împărțite, dar el, suspansul, nu a fost prezent și în meciuri. Wawrinka a câștigat autoritar în fața unui incredibil de fragil Tsonga, chiar dacă i-a permis acestuia să ia un set. Apoi Monfils a arătat exact așa cum trebuiau să arate toți francezii, odihnit și motivat, cu forma în punctul maxim. În urcare pe această curbă, dar abia la baza ei, Federer pur și simplu n-a emis pretenții, pierzând în trei seturi. Astfel, s-a deschis calea unui adevărat rebus pentru formula de dublu a elvețienilor, în program figurând cuplul Chiudinelli/Lammer, care ar fi trebuit să se opună lui Beneteau/Gasquet. Evident, pentru a nu face un punct cadou, elvețienii s-au prezentat în cele din urmă cu numerele 2 și 4 ATP. Federer și Wawrinka au defilat, rezultând un alt meci liniar, tot de trei seturi, adică varianta perfectă pentru conservarea forțelor în tabăra oaspeților. Duminică, altă surpriză: Tsonga este retras fără a fi clar dacă acesta nu era în stare să ducă meciul din punct de vedere fizic sau… psihic! Pare hilar să se vorbească de așa ceva la un jucător profesionist matur, dar cu siguranță că un psiholog ar fi avut serios de lucru în tabăra franceză. Inclusiv cu rezerva Gasquet, care n-a arătat nicio clipă încrezător în forțele sale la meciul cu Federer. Mă întreb cum a fost posibil să lipsească din lotul francezilor Gilles Simon, tare și pe picioare, tare și mental. Dincolo, Federer își îndeplinește, poate, ultimul vis al carierei. Visuri de încă un Slam sau de locul 1 ATP mai are, dar acestea vor rămâne foarte probabil în zona oniricului. Iar pentru acest trofeu care-i lipsea din formidabila colecție, trebuie să-i facă o reverență adâncă prietenului Stan.



Recomandări

Eleva Gabriela Tătaru, de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, pe podium la un concurs național pe teme de protecția consumatorilor

Eleva Gabriela Tătaru de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, pe podium la un concurs național pe teme de protecția consumatorilor
Eleva Gabriela Tătaru de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, pe podium la un concurs național pe teme de protecția consumatorilor