Cu ceva noroc, poate…

Am urmărit live 4 din cele 6 partide din preliminariile Champions’League de săptămâna asta, și doar un meci de Europa League, ați ghicit care. Vizionările mi-au reconfirmat faptul că între cele două competiții este o distanță galactică, cele mai proaste din prima fiind evident de „n” ori mai bune decât cele mai breze din cea de a doua. Să-i lăsăm însă în durerea lor pe ăilalți și să vedem cu ce am rămas noi după turul dublei dintre FCSB și Guimaraes. Mai întâi, am constatat că între viteza de deplasare a alor noștri și cea a portughezilor este de asemenea o diferență uriașă. Vorba unui priceput în ale privitului la televizor, cu care am discutat imediat după meci: „Mă, tu ai observat cum se mișcau ai noștri? Ca țăranii care se întorc pe înserate de la coasă!”. Oricât aș fi încercat, sigur nu mi-ar fi ieșit așa o comparație. Iar în aceleași condiții, ăilalți parcă aveau benzină la dos: când plecau pe lângă „cosașii” noștri, nu puteau fi opriți decât, eventual, prin fault. Să ne înțelegem bine: Guimaraes este, așa cum am scris tot aici, o echipă cam de al treilea nivel în campionatul Portugaliei, în timp ce pe ai lui Becali, dacă-i întrebi, or să-ți spună că ei sunt moțul de pe … în campionatul României, ba că mai au și nu știu ce fel de pedigree european. Aiurea: ăia joacă ceva ce se apropie de fotbal, ăștia nu joacă absolut nimic, ba mai și dorm în bocanci. Cu toate astea, mai ales fiindcă valoarea ălora nu-i cu nimic peste cea a FCSB-iștilor, există încă șansa de calificare. În fond, un gol norocos poate rezolva chestiunea. De nerezolvat însă rămâne valoarea de ansamblu a fotbalului românesc, care este catastrofală.