Cu cât avem mai multe, cu atât ar trebui să fim mai aproape de Dumnezeu

Dacă revedem cu ochii minții Evangheliile și Epistolele care se citesc în Biserică la slujbele din decursul unui an liturgic, vom vedea că adeseori problema bogaților și a bogăției revine adesea în învățătura lui Iisus. În Evanghelie avem pilda despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr, avem întâlnirea lui Iisus cu tânărul bogat, iar în Epistola Sfântului Iacov găsim o adevărată izbucnire împotriva celor bogați, nemilostivi și snobi.
Oare de ce atâta preocupare pentru cei avuți și averile lor? De ce, de atâtea ori, Mântuitorul se întristează că cei bogați nu vor intra în Împărăția Cerurilor și de ce bogăția este o piedică în calea mântuirii? Dumnezeu a făcut lumea și a binecuvântat-o. Nimic din creație nu a fost rău înainte de căderea omului în păcat. După fiecare zi de creație, Sfânta Scriptură spune: „Și Dumnezeu a văzut că este bine” (Facerea 1, 10).
Așadar, toate lucrurile lumii acesteia sunt binecuvântate și toate ar trebui să contribuie la bucuria și mântuirea omului, căci toate i-au fost dăruite lui. Ar trebui ca un om, cu cât posedă mai multe lucruri, cu atât să fie mai aproape de Dumnezeu. Însă după căderea protopărinților noștri în păcat, toată firea a decăzut și de atunci întreaga creație suspină după mântuire: „Căci știm că întreaga fire suspină până acum în durere, așteptând mântuirea” (Romani 8, 22).
Cum prin blestem divin omul trebuie să-și agonisească pâinea cu sudoarea frunții, mulți caută să adune bogății pentru a scăpa de grija zilei de mâine. Din nefericire, bogatul uită că tot ce are îi este dat pentru scurtă vreme în vederea unei drepte administrări, și nu spre desfătarea josnică a trupului în detrimentul sufletului. El crede că toate sunt ale lui pentru veșnicie, nu-i pasă de cel sărac și flămând și uită că fiecare clipă îl apropie de moartea care nu caută nici pe bogat, nici pe sărac, nici pe tânăr, nici pe bătrân. El socotește că toate i se cuvin, că le-a creat el și nu că Dumnezeu este singurul Creator.
(Părintele Cheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediție îngrijită la Mănăstirea Diaconești, Editura Bonifaciu, 2009, pp. 181-182, Doxologia.ro)