… CU ĂȘTIA DEFILĂM!

Tărăș-grăpiș, tot o călcătură tare și-o călcătură moale, fotbalul nostru se îndreaptă către bacalaureatul din Olanda. Am neplăcuta senzație că, la acest meci, ne prezentăm cu echipa cea mai subțire de la ultimele calificări (oricum, ratate). În formația lui modestă de la Huelva, Roșu prinde rar locul de titular. Nici Cociș nu-i integralist la „Lokomotiv” Moscova, nici Raț, la Donețk. Vor lipsi Chivu și Florentin Petre. Singurul nume cât de cât rezonant este acela al lui Mutu… Sigur că tot românul își dorește Naționala la Europene. Nivelul general al fotbalului nostru îndreptățește, oare, astfel de aspirație? După meciul „Stelei”, de la Kiev, eram siguri că da. Repede, a venit dezamăgire după dezamăgire, iar campionatul intern, curățat (oarecum) de blaturi, a zăpăcit până într-atât ierarhiile, încât am ajuns să vedem echipele fanion gâfâind din greu pe locurile 3-4 din campionatul lui Mitică, iar „Naționalul”, nu de mult pretendent la titlu, retrogradat. Improvizațiile din fotbal, ca și cele din zona politicului, lasă impresia de criză stătută, râncedă, bleagă. La urma urmei, cu ce ne putem lăuda? A trebuit să vină năpârstocul de Elton ca să ne arate cum se joacă din prima?! Ce conducători de club avem? Cel puțin trei dintre ei (îi știți foarte bine) sunt cât se poate de pușcăriabili. Dar cum justiția română, legată numai la ochiul stâng, n-a izbutit să bage la gherlă decât plevușcă, dosarele lor puhave rămân la eternă dospire și onorabilii, în loc să defileze în zeghe („Vino, mamă, să mă vezi!”) arborează costume Armani și-s la fel de prezenți ca totdeauna pe sticla televizoarelor. Un mare boss șef de club e cufundat în jenantă transă mistică și-i căzut în mrejele sindromului stupid-megalomanic. Altul, când deschide gura, zici că vorbește felcerul veterinar pensionar din Cotiujenii Basarabiei; primul impuls este să schimbi canalul TV! De-a dreapta unor astfel de personaje roiesc cei din linia a II-a, la fel de importanți, de plini de bani, de ifose și de… nimic altceva. Ce-i mână pe ei în luptă? O dumirire târzie: dacă-n politică, până se ițește profitul (ciolanul) trebuie să bagi bani din greu, fotbalul e singura realitate ce-ți aduce și bani și voturi dintr-un foc. Aceste luminate conduceri de club (îl propun ca etalon pe Turcu, de la „Dinamo”) ce știu a face când căruța scârțâie? Atât: jos antrenorul! Din același cerc restrâns și plafonat, X vine la echipa A, de unde Y pleacă la B, care-i dă papuci lui Z; după câteva etape, concediatul Y este adus, ca unică soluție salvatoare, la echipa A, iar Z se instalează la B… ș.a.m.d. A doua țintă (program permanent): arbitrii. Ați văzut, în vreun campionat al continentului din care cu onoare facem deplin parte, șefi de club ori antrenori care se dau de ceasul morții pe tușă, protestează la orice decizie și-și smulg părul din cap ori de cîte ori își văd gladiatorii fluierați în ofsaid? Hizo, Stoica, Cârțu, Dan Petrescu & comp. s-ar cuveni trimiși în tribune încă din min. 1! Sigur că arbitrii mai fac și boacăne, dar l-am urmărit pe Fergusson, la meciul Bolton- Manchester: arbitrul i-a penalizat echipa cu un 11 m. absolut inventat. La noi, ar fi fost „o nouă revoluție”.
În Anglia, între altele, inventatoare a fotbalului, Fergusson nu și-a modificat decât ritmul clefăielilor dezagreabile cu care rumegă guma de i se văd amigdalele. Atât… Ei bine, după astfel de constatări amărâte, ce credeți că nădăjduiesc în meciul cu Olanda? Păi, ce altceva decât să bată ai noștri?