La sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Suceava a început ieri faza pe Euroregiunea RO 1 a Campionatului Național de Minihandbal, competiție în care sunt angrenate și trei cluburi din județul Suceava, Clubul Sportiv Universitar din Suceava, ce participă cu două echipe și este organizator, Liceul cu Program Sportiv Suceava, ce este și gazdă, dar și CS de la Alpinism la Turism Bucovina din Vicovu de Jos. Vicecampioană anul trecut, echipa Universității Suceava a început cu dreptul acest turneu, luând o opțiune serioasă pentru clasarea în primele patru echipe, poziții ce permit calificarea la turneul semifinal. Echipa CSU, pregătită de Ionuț Beșliu, a început în forță acest turneu și s-a impus cu 28 – 6 în disputa cu LPS Roman, după ce la pauză scorul era 13 – 3. Prima echipa a universității s-a impus clar și-n al doilea meci disputat vineri în grupă, 23 – 8 cu ASH-FC Pașcani. LPS Suceava a câștigat singurul meci pe care l-a disputat vineri, 17 – 4 cu LPS Vaslui 06, în timp ce CSAT Vicov Bucovina a început cu o victorie, 14 – 10 cu Roman, și a bifat mai apoi două rezultate negative, 4 – 17 cu Vaslui 05 și 9 – 13 cu Pașcani.
Rezultatele din prima zi a turneului
CSU Suceava I – LPS Roman 28 – 6
Top Handbal Bacău – CSU Suceava II 17 – 8
Vicov Bukovina – LPS Roman 14 – 10
LPS Vaslui 06 – LPS Suceava 4 – 17
Vicov Bukovina – LPS Vaslui 05 4 – 17
CSU Suceava II – LPS Vaslui 06 19 – 11
ASH-FC Pașcani – CSU Suceava I 8 – 23
LPS Vaslui 06 – LPS Iași 7 – 15
Vicov Bukovina – ASH-FC Pașcani 9 – 13
Top Handbal Bacău – LPS Iași 7 – 9
LPS Vaslui 05 – LPS Roman 10 – 0 (neprezentare)
Programul de sâmbătă și duminică
Sâmbătă, 9 aprilie
LPS Suceava – CSU Suceava II ora 11:30
ASH-FC Pașcani – LPS Vaslui 05 12:15
LPS Iași – LPS Suceava 13:00
CSU Suceava I – Vicov Bukovina 13:45
Top Handbal Bacău – LPS Vaslui 06 14:30
LPS Vaslui 05 – CSU Suceava I 15:15
LPS Suceava – Top Handbal Bacău 16:00
ASH-FC Pașcani – LPS Roman 16:45
CSU Suceava II – LPS Iași 17:30
Loc I Gr. A – Loc II Gr. B 18:15
Loc II Gr. A – Loc I Gr. B 19:00
Duminică, 10 aprilie
Loc V Gr. A – Loc V Gr. A 08:00
Loc IV Gr. A – Loc IV Gr. B 09:00
Loc III Gr. A – Loc III Gr. B 10:00
Finala Mică 11:00
Finala Mare 12:00
Festivitatea de Premiere 12:45
Minihandbal
CSU Suceava a reușit două victorii în prima zi a turneului de la sala LPS
