Handbal

CSU din Suceava va susține în Capitală ultimul turneu din acest sezon al Ligii Zimbrilor



CSU din Suceava are șanse mari să-și păstreze și anul viitor locul în Liga Zimbrilor
CSU din Suceava are șanse mari să-și păstreze și anul viitor locul în Liga Zimbrilor

În intervalul 8-11 mai, de sâmbătă până marți, se vor disputa ultimele meciuri din acest sezon al Ligii Zimbrilor, în cadrul unui turneu care va avea loc în sălile Rapid și Dinamo, din Capitală.
Formația CSU din Suceava este bine poziționată în ierarhie cu trei etape înainte de finalul ediției de campionat în curs. Aflată în luptă pentru evitarea retrogradării în primul sezon de la revenirea în eșalonul de elită al handbalului românesc, echipa antrenată de Adrian Chiruț, Iulian Andrei și Bogdan Șoldănescu ocupă poziția a 11-a în clasament, având un avans de cinci puncte față de CSM Făgăraș, ocupanta ultimului loc retrogradabil, și unul față de ocupanta poziției a 12-a, CSM Bacău.
Chiar dacă „universitarii” vor fi nevoiți să stea în runda de astăzi, iar apoi se vor confrunta cu Minaur Baia Mare (luni, ora 17.30) și cu Poli Timișoara (marți, ora 15.45), e greu de crezut că făgărășenii vor reuși să recupereze ecartul din ierarhie, în condițiile în care vor avea de jucat în ultimele trei etape cu formații mult mai bine cotate, precum Poli Timișoara, Steaua București și CSM Focșani. În plus, sucevenii au și avantajul meciurilor directe cu CSM Făgăraș.
Clasament Liga Zimbrilor
1 Dinamo București 25 23 1 1 722-545 70
2 Potaissa Turda 26 21 2 3 798-673 65
3 Dobrogea Sud 25 21 0 4 659-538 63
4 CSM București 25 17 0 8 703-647 51
5 Minaur Baia Mare 25 15 2 8 599-550 47
6 CSM Focșani25 14 0 11 554-533 42
7 HC Buzău 25 12 2 11 644-642 38
8 Steaua București 25 11 4 10 658-613 37
9 CSM Vaslui 26 11 1 14 684-729 34
10 Poli Timișoara 25 10 2 13 508-519 32
11 CSU din Suceava 26 8 2 16 617-660 26
12 CSM Bacău 25 8 1 16 558-630 25
13 CSM Făgăraș 25 7 0 18 592-671 21
14 CSM Reșița 25 2 0 23 585-747 6
15 CSM Botoșani 25 0 1 24 484-668 1
Notă: La finalul campionatului ultimele trei clasate vor retrograda în Divizia A.



Recomandări