Echipa de volei seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava se află pe final de campionat în divizia A2, seria de est. După meciurile din sezonul regulat, în urma cărora au terminat pe locul III, elevii antrenorului Victor Pancu au disputat primul tur din play-off în compania celor de la CSU Știința București. CSM-ul a reușit să câștige ambele întâlniri cu bucureștenii și să se califice mai departe în faza a doua, și anume turneul ce va stabili cele două echipe din seria de est ce vor participa la turneul de baraj pentru promovarea în primul eșalon al României. Zilele trecute, Federația Română de Volei a stabilit ca turneul din faza a doua a play-off-ului să se desfășoare la Bacău, în perioada 8 – 10 aprilie. Pe lângă suceveni, la acest turneu vor mai participa primele două clasate, Steaua București și gazdele de la Știința Bacău, dar și cei de la Rapid București. După evoluțiile din acest campionat, Steaua și Bacăul pleacă favorite la cele două locuri ce duc la barajul de promovare, ele fiind și singurele ce și-au propus să promoveze în acest an, drept pentru care au investit mulți bani în jucători și condițiile de pregătire.
Sucevenii pleacă cu șansa a treia de a merge mai departe, dar oricum nu se gândesc la promovare, deoarece nu au condițiile Bacăului sau ale Stelei și chiar dacă ar ajunge în prima ligă ar fi obligați să renunțe, costurile din prima divizie fiind mult mai mari decât cele din eșalonul secund.
„Deși nu ne-am propus și nu avem posibilități să mergem în prima divizie noi vom merge la Bacău și ne vom juca șansa. Acest turneu este un prilej foarte bun pentru jucătorii tineri să progreseze, mai ales că vom juca împotriva a două echipe tari, ce au în componență jucători experimentați, ce au jucat mulți ani în Divizia A1. Nu am avut posibilitatea de a face meciuri de pregătire înaintea acestui turneu, dar ne antrenăm în continuare pentru a fi într-o formă sportivă cât mai apropiată celei din sezonul regulat”, a explicat antrenorul Victor Pancu.
În acest moment, sucevenii au un singur jucător cu probleme medicale, Lucian Huțuleac, dar tehnicianul sucevean speră să-l aibă în lot la turneul de la Bacău.
Turneul din faza a doua a play-off-ului se va desfășura în sistemul fiecare cu fiecare, primele două clasate urmând să se întâlnească la turneul de baraj pentru promovare cu celelalte două clasate din seria de vest, primele două urmând să promoveze.