Canotaj

CSM Suceava a reușit prin sportivii săi opt medalii la naționalele de ergometru



Canotorii celor trei cluburi din județul Suceava, CSM Suceava, CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni și ACS „Nada Florilor” din Fălticeni, au încheiat cu succes sezonul competițiilor de ergomentru cu finalele Campionatului Național. Lupta pentru medalii naționale s-a dat în weekend, în sala „Elisabeta Lipă” din Botoșani, și a avut parte de prezența celei după care s-a dat numele sălii, declarată de federația internațională drept canotoarea secolului XX, în prezent fiind ministrul Ministerului Tineretului și Sportului.
Canotorii Clubului Sportiv Municipal Suceava, pregătiți de antrenorul Ioan Despa, au reușit să urce de opt ori pe podium, de șase ori la juniori și de două la seniori. Astfel, cel mai bun junior al secției, Cosmin Pascari, a câștigat fără probleme medalia de aur în concursul individual la juniori I, în timp ce Florin Mitrea a luat argintul, tot la juniori I individual, dar la categoria ușoară. În concursul feminin, Larisa Roșu și Elena Dănuț au câștigat medalia de bronz în proba de dublu la junioare I, iar Iuliana Mihai a câștigat argintul la individual categorie ușoară, junioare I. În competiția rezervată junioarelor III, Cristina Acatrinei și Iasmina Grigorie au reușit să devină campioane naționale la echipe dublu, în timp ce echipa de juniori II formată din Florin Anton, Ciprian Loghin, Florin Arteni Fântânaru și Silviu Popovici au câștigat medalia de argint în proba de patru.
În competiția rezervată seniorilor, Simion Mutu, de la CSM Suceava, a luat locul II la individual categorie ușoară, în timp ce Gabriel Șchiopoaia și Sebastian Prundeanu au luat locul III la dublu categorie ușoară.
Sebastian Adamovici și Mihai Ianoș au luat aurul la seniori dublu categorie ușoară
O evoluție foarte bună la naționalele de ergometru au avut sportivii Sebastian Adamovici și Mihai Ianoș, antrenați de Vasile Avrămia, la ACS „Nada Florilor” Fălticeni. Cei doi au reușit să câștige titlul de campioni naționali în proba de dublu seniori categorie ușoară. CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni a avut un singur medaliat, Sebastian Narcis Zaharii câștigând medalia de bronz la individual seniori categorie ușoară.
„Sunt rezultate foarte bune pentru secția noastră de la CSM Suceava, deși recunosc că anumite medalii puteau fi mai strălucitoare. Florin Mitrea și Simion Mutu au pierdut medalia de aur la o secundă și ceva, deși la Cupa României au reușit să urce pe primul loc al podiumului. E destul de dificil să slăbești pentru proba la categorie ușoară, iar ei au slăbit prea mult și asta i-a costat”, a explicat antrenorul Ioan Despa, de la CSM Suceava.
Canotorii din județ au reușit să înceapă antrenamentele pe apă mult mai devreme decât în anii trecuți, ei pregătindu-se intens pentru primul concurs pe apă din acest sezon, Campionatul Național de Fond de la Timișoara, ce va avea loc în perioada 30 martie – 2 aprilie și unde se va concura pe distanța de 6000 de metri.



Recomandări

Încă doi dintre sucevenii campioni naționali fac pasul spre o echipă puternică. Păreri diferite cu privire la plecările masive ale sportivilor