Spitalele vor primi heparină începând de luni, după ce Ministerul Sănătății (MS) a achiziționat prin Unifarm, 19.950 de flacoane care vor acoperi necesarul unităților sanitare pentru două – trei luni, a anunțat ministrul Sănătății, Cseke Attila, cu ocazia unei vizite efectuate în județul Vâlcea.
„Am fost informat că fiolele sunt în Unifarm și că distribuția acestora către unitățile sanitare din țară va putea începe în după-amiaza zilei de luni”, a declarat ministrul Sănătății.
Cseke Attila a mai spus că stocul de heparină achiziționat va acoperi necesarul pentru următoarele două-trei luni, atunci când distribuția acestui produs se va reglementa.
Heparina este un produs anticoagulant, necesar în intervențiile chirurgicale, a cărui aprovizionare a fost deficitară în ultima perioadă.
Problema lipsei heparinei din spitale a fost semnalată de deputatul PSD Mugurel Surupăceanu, care a adresat o interpelare ministrului Sănătății, Cseke Attila, în 16 martie, în care îi cerea să ia măsuri urgente în acest sens.
Parlamentarul arăta că deși heparina sodică (nonfracționată) este un medicament anticoagulant indispensabilă în sălile de operație, fiind folosit în chirurgia cardiacă, transplantul de organe solide, hemodializă sau în practica cardiologică (cateterism cardiac, coronarografii, terapia infarctului miocard etc), există riscul ca pacienții să nu mai poată beneficia de ea.
Ministrul Sănătății spunea atunci că a cerut societății Unifarm soluții pentru rezolvarea problemei legate de lipsa heparinei din spitale.