Crucea Roșie anunță 256 de morți și 2.000 de răniți la Benghazi



Un total de 256 de persoane au fost ucise și alte 2.000 rănite la Benghazi, în estul Libiei, în cursul unei insurgențe împotriva regimului liderului libian Muammar Kadhafi, potrivit medicilor din acest oraș, citați ieri de Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR), relatează AFP.
„Un grup de medici din Benghazi, desemnat să coordoneze activitățile sanitare în oraș, a declarat că 256 de persoane au fost ucise și ale 2.000 rănite în insurecție”, potrivit unui comunicat al CICR.
O echipă a CICR ajunsă sâmbătă seara la Benghazi a declarat că situația din acest oraș, al doilea ca mărime din țară și controlat de opoziție, este calmă, că unele magazine s-au deschis și că este posibilă procurarea hranei.
Dar „spitalele din Benghazi au nevoie de chirurgi și specialiști în ortopedie, precum și de medicamente pentru pacienții care suferă de boli cronice”, a declarat Simon Brooks, care conduce echipa CICR trimisă la Benghazi.
Brooks a făcut elogiul muncii depuse în domeniul medical de Semiluna Roșie.
„Potrivit evaluării noastre inițiale, nu există o urgență în privința aprovizionării alimentare. În schimb sunt dificil de evaluat necesitățile din afara orașului”, a declarat el.
Benghazi este unul dintre orașele din nord-estul Libiei trecute sub controlul opozanților regimului colonelului Kadhafi.
CICR s-a declarat foarte îngrijorat de situația umanitară în vestul țării, unde echipele sale nu au putut merge până în prezent.
O echipă medicală a CICR era în drum spre Benghazi pentru a ajuta medicii locali. Material medical urmează să fie trimis pe cale rutieră din Egipt în zilele următoare.