Cronica unui preot despre „iarna durerii” din 1916

În contextul evenimentelor comemorative ale centenarului bătăliilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz, recursul la izvoare mai puțin cunoscute ne poate întregi imaginea României în preajma campaniei din 1917, în plin Prim Război Mondial. O însemnare pe paginile unei Sfinte Evanghelii dintr-un sat buzoian ne descrie calvarul prin care a trecut România în „iarna durerii” din anul 1916. Textul scris în Ajunul Crăciunului, „spre amintire”, a ajuns în posesia vrednicului de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului, care l-a reprodus și comentat în 1986.
Dintotdeauna, românul ortodox a notat în cărțile de cult evenimentele importante ale comunității sale. Astfel, biserica-locaș devine memorial, loc unde istoria își așterne slovele „pro memoria”, iar Biserica aduce obolul său în consemnarea faptelor de vitejie ale poporului dreptcredincios.
În anul 1986, Mitropolitul Antonie al Ardealului anunța în paginile publicației „Telegraful Român” că în vremea slujirii sale ca Episcop al Buzăului i-a fost prezentat de către preotul S. Munteanu în timpul unei vizite canonice la Parohia Cătina din nord-vestul județului, la granița cu Prahova, textul unei însemnări despre un episod din Primul Război Mondial. Cartea de cult fusese tipărită la București în 1911, iar cronica de război purta semnătura preotului Chr. Anghelescu, era datată 24 decembrie 1916 și purta mențiunea „spre amintire”. După prezentarea intrării României în război, mitropolitul cărturar descrie contextul în care și-a scris preotul Anghelescu cronica: „La 22 noiembrie Generalul Mackensen trecuse Dunărea, îndreptându-se spre București. La 6 decembrie 1916 germanii au intrat în București, iar trupele române au început retragerea spre Moldova, cu intenția de a se stabiliza pe Siret, hărțuite mereu de germanii care le urmăreau. La 8-11 decembrie se dă o luptă la Cricov, iar între 22-28 și 22-23 decembrie s-au dat luptele de la Râmnicu-Sărat și Cașin. În acest moment și-a făcut preotul Chr. Anghelescu însemnarea, oferindu-ne o secvență din filmul luptelor în retragere, din comuna Cătina, județul Buzău. Comuna se află la nord-vest de Buzău, în regiunea dealurilor subcarpatice. Preotul Chr. Anghelescu urmărise evoluția războiului cu mare atenție, deși asupra unor date nu este prea bine informat. Îi cunoștea totuși etapele, era sub influența iminentului dezastru, și s-a gândit să lase urmașilor din sat o știre despre cele trăite de satul lor și despre urgiile războiului”.
Reproducem, în continuare, textul însemnării preotului Chr. Anghelescu: „Marele război european s-a început în anul 1914, luna iulie, de o parte Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Turcia, iar de cealaltă parte Rusia, Franța, Anglia, Belgia, Italia, Serbia, Muntenegru și România, care a intrat în acțiune mai în urmă, adică la 15 august anul 1916 (data reală, 27 august 1916, n.n.). Ceea ce voiesc să scriu aici, vreau să scriu despre România și mai ales despre comuna Cătina.
Armata română la început a plecat cu mare avânt. Fie că n-a avut mare rezistență, fie că i-au lăsat puterile centrale, au înaintat mult în Transilvania, luând pradă de război și prizonieri, până când pe la începutul lunii octombrie germanii i-au luat la goană, așa că în 2-3 zile i-au adus la graniță, capturându-le armata, coloană de munițiuni, mari depozite de proviziuni ce făcuseră ai noștri pe la Feldioara și alte localități, luându-le și prizonieri. – La graniță, pe toată linia Carpaților, au ținut mult timp rezistență armata română, adică până la începutul lunii noiembrie, când a început a slăbi rezistența armatei române, așa că au început a năvăli în țară germanii, după armata română, pe mai multe locuri. – Mai întâi, au năvălit în Oltenia, apoi în partea de dincoace de Olt mergând pe deoparte dinspre Carpați, iar altă armată germano-bulgară (venind) de la Dunăre spre Carpați și unindu-se, au silit armata română să se retragă în Moldova, mai ținând, cât mai puteau, rezistență din când în când. – În fine vine rândul și județului Buzău. – Sâmbătă 26 noiembrie la ora 12, pe când populația era liniștită, așteptând să treacă germanii de la Chiojd, unde nu avuseseră nici o rezistență, ne pomenim cu un atac din partea armatei noastre, adică Regimentul 28 infanterie, care venise de vineri dimineața spunând că se retrage iar nicidecum că țin rezistență… Linia de bătaie a armatei noastre era pe aici, prin fața bisericii, până dincolo de gârlă, spre bocani, și armata germană, adică Regimentul de infanterie al lor, dădea atacuri de la Cătun, Sătuc și Gura Cătinii. Mitraliere române erau așezate: una în clopotnița bisericii, alta pe trotuar în fața casei lui Gheorghe Gâdiuță, la fereastra caselor mele și una la puțul de la izvor, la poarta casei lui Costică Liță Gh. Neagu. Eu și cu toți ai casei mele am putut vedea cu mare frică și groază toată lupta, care a ținut până la ora 3 p.m., când a încetat, predându-se vreo sută optzeci de soldați cu un ofițer. – În această luptă au căzut și răniți de ambele părți și morți; zece (10) soldați români pe care i-au adunat locuitorii duminică 27 și luni 28 noiembrie și i-au îngropat marți 29 noiembrie, pe toți într-o groapă, câte trei, trei alături; și din germani au murit, cred că tot cam atâția; ei înșiși și i-au adunat și îngropat, care pe unde i-au găsit. Ei au avut și un ofițer mort, pe care l-au îngropat în grădină la Stan I. Frăsineanu.
Duminică 27 noiembrie a început din nou atacul. Ai noștri țineau rezistența la Bâsceni, la Gura Zeletinului și germanii îi atacau de aici de la Cătina. Atacul a ținut toată ziua până când a înserat, când germanii au mai luat prizonieri încă vreo 28 de soldați, pe care i-au adus aici și i-au ținut aici în școală până luni 28, când i-au pornit pe toți, cu ceilalți 180, peste Horjani, la Pătârlagele și de acolo în Austria. Germanii, unii s-au purtat mai cuviincios, alții însă au făcut mari nerozii, au jefuit, stricat, ucis și luat porcii oamenilor, oi, păsări, porumb și, în fine, tot ce le cădea în mâini. – Pe aici pe la noi tot n-au făcut așa mari stricăciuni, dar de aici devale, spre Buzău, au făcut lucruri ce nu-și poate închipui cineva, până și prin biserici au băgat caii, și-au bătut joc de lucrurile sacre în cel mai barbar mod. – Am scris eu pr. Chr. Anghelescu, parohul parohiei Cătina, 1916 decembrie 24”.
Tabloul complet al eroicelor lupte ofensive de la Mărăști și defensive de la Mărășești și Oituz, din vara anului 1917, trebuie să pornească de la campania din toamna anului precedent, arătându-ne, încă o dată, că România Mare s-a clădit cu jertfă. Jertfa pentru creație este laitmotivul devenirii noastre. Pentru istoricul Florin Constantiniu, „iarna 1916-1917 a fost iarna durerii, dar și a speranței. Muntenia și Oltenia ocupate, Moldova plină de refugiați și bântuită de o epidemie de tifos exantematic, aliatul rus din ce în ce mai nesigur se scufunda în haosul tulburărilor interne. […] În momentul celor mai devastatoare îndoieli asupra deznodământului, N. Iorga, cu acea experiență venită istoricului din cunoașterea trecutului național și universal, a rostit în parlamentul refugiat la Iași poate cel mai frumos discurs din cariera sa politică, reamintind cuvintele lui Petru Rareș, când se afla și el în pribegie: «Vom fi ce-am fost și mai mult decât atât»”. (sursa: Ziarul Lumina)