În localitatea Rihab, nordul Iordaniei, a fost găsită o biserică creștină cu o vechime de aproape 2.000 de ani, în opinia arheologilor fiind vorba despre primul lăcaș creștin din lume.
Potrivit directorului Centrului de Studii Arheologice din Iordania, Abdul Qader al-Husan, biserica a fost înălțată, între anii 33 si 70 e.n, de către cei 70 de ucenici ai lui Hristos, care au părăsit Ierusalimul din cauza persecuțiilor anticreștine. Lăcașul se află sub pământ, iar în interiorul peșterii au fost găsite pietre cioplite așezate în formă de semicerc care, în opinia savanților, au servit în calitate de altar.
În apropierea peșterii se află intrări în catacombe, unde se presupune că pe parcursul secolelor se ascundeau creștinii, precum și o fântână adâncă cu ajutorul căreia creștinii se aprovizionau cu apă.
(Trinitas)