Croitoru îi explică lui Antonescu motivul prezenței în Parlament cu o poezie scrisă de Lucian Blaga



Premierul desemnat, Lucian Croitoru, a explicat, miercuri, că s-a prezentat în Parlament pentru a parcurge procedurile constituționale și a răspuns cu o strofă dintr-o poezie a lui Lucian Blaga la criticile liderului PNL, Crin Antonescu, care afirmase că nu înțelege ce caută Croitoru în Parlament.
La finalul intervențiilor politice pe tema învestirii Guvernului, Lucian Croitoru s-a îndreptat din nou spre tribuna Parlamentului și a afirmat că dorește să îi transmită liderului PNL un mesaj în versuri.
„Am văzut că s-a apelat aici de multe ori la religie, la versuri. Am să-i spun și eu lui Crin Antonescu, pentru care am tot respectul, recitind din Blaga: «Pelerini prin Indii sunt. Ei trec râuri, codri, munte, și se fac ei înșiși punte, când o țin spre locul sfânt. Pelerini prin văi, prin mit, La Benares, la Madura, își întind în praf făptura. Gândul lor e dovedit, omul nu-i decât măsura unui drum de împlinit». De aceea sunt astăzi aici”, i-a transmis Croitoru lui Crin Antonescu.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri, în plen, că nu înțelege ce caută Croitoru și Blaga în fața Parlamentului, menționând că farsa pe care o joacă este vulgară și politicește de prost-gust, ținând să-i ureze „La mulți ani!” președintelui și să-i ceară din nou să-și facă datoria.
Liberalul le-a cerut democrat-liberalilor să-și asume explicit acest lucru și să spună parlamentarilor că Traian Băsescu l-a trimis pe Croitoru în misiune și de aceea este în Parlament și nu îi interesează ce votează Parlamentul.
El a adăugat că îi spune pur și simplu „La mulți ani!” lui Traian Băsescu și i-a cerut încă o dată, în al doisprezecelea ceas, „să-și facă datoria sa de președinte”, reiterând faptul că liberalii își asumă public susținerea în Parlament a unui buget pornind de la indicii macoreconomici conveniți cu FMI.
Camerele Parlamentului s-au reunit, miercuri, pentru a vota asupra învestirii Cabinetului Croitoru. PSD, PNL și UDMR au anunțat că vor vota împotrivă, parlamentarii minorității se vor abține la vot, în timp ce PDL susține noul Cabinet. Pentru aprobarea Cabinetului Croitoru sunt necesare 236 de voturi „pentru”, din totalul de 471 de parlamentari.