Căpitanul echipei de Cupa Davis a Croației, Niki Pilici, a declarat, duminică seară, după victoria din finala cu Slovacia, că această performanță reprezintă un moment istoric pentru croați, informează AFP. „Sunt atât de bucuros încât ar trebui să am talent literar pentru a-mi putea exprima încântarea. Sunt mândru de băieții mei și de modul în care s-au prezentat”, a spus Pilici.
El este convins că, după această victorie, mulți copii din Croația vor alege să practice tenisul. „Ivan Ljubicici este stâlpul echipei. Nu numai că a câștigat meciuri, dar i-a determinat și pe alți jucători să aibă evoluții mai bune, așa cum făcea Goran Ivanisevici, înaintea lui”, a precizat Pilici. Echipa Croației a câștigat pentru prima dată Cupa Davis, învingând, cu scorul de 3-2, Slovacia, în finala de la Bratislava. Victoria le-a fost adusă croaților de Mario Ancici, care s-a impus, duminică, cu scorul de 7-6 (7/1), 6-3, 6-4, în fața slovacului Michal Mertinak, în ultimul meci al finalei. „Aveam emoții înainte de meci, deoarece ar fi fost de neiertat să pierd în fața unui jucător mai slab clasat decât mine. În aceste condiții, este dificil să joci foarte bine. Noi continuăm o tradiție a tenisului în Croația. Această victorie va rămâne în istorie”, a declarat Ancici. Componenții echipei de Cupa Davis a Croației au fost primiți, la Zagreb, ca niște eroi, de zeci de mii de persoane, informează AFP. „Trăiască campionii!” a scandat mulțimea, în timp ce Ivan Ljubicici, Mario Ancici și Goran Ivanisevici, aflați pe o scenă improvizată, în piața Ban Jelacici, arătau trofeul. „Este un eveniment extraordinar pentru sportul croat”, a spus Goran Ivanisevici, în timp ce Mario Ancici a afirmat: „Trăiesc un vis! Este un moment de neuitat”. „Sentimentul este extraordinar! Nu poate fi exprimat în cuvinte!”, a spus și Ivan Ljubicici. Jurnalele din Croația au notat, luni, că victoria de la Bratislava reprezintă cea mai importantă performanță a unei echipe croate de la proclamarea independenței acestei țări, în 1991.
