Criză de vaccin BCG împotriva tuberculozei în maternitățile sucevene, din cauza Ministerului Sănătății, care a întârziat licitațiile pentru achiziția serului. Circa 600 de bebeluși vor rămâne neimunizați în fiecare lună, riscând astfel să se îmbolnăvească de TBC, o afecțiune extrem de gravă, fiindcă statul nu-i mai poate vaccina gratuit.
Directorul adjunct medical al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Cătălina Zorescu, a informat ieri că, în luna iulie, în urma unei redistribuiri naționale, județul Suceava a primit o mie de doze de ser, care au fost împărțite maternităților sucevene. Această cantitate de vaccin va fi însă epuizată în cursul acestei săptămâni, conform datelor transmise de medicii din teritoriu, iar stocurile nu pot fi refăcute întrucât Ministerul Sănătății nu a finalizat achizițiile.
Vaccinul, importat din Danemarca
Statul român asigură anual, gratuit, în maternități, vaccinarea BCG a tuturor nou-născuților în cadrul Programului Național de Imunizare. Se asigură astfel prevenirea formelor invazive, hematogene de tuberculoză la copii, contribuindu-se totodată la diminuarea incidenței bolii în populația generală.
Ministerul Sănătății a încheiat în fiecare an un contract de furnizare de vaccin BCG cu Institutul “Cantacuzino” din București, în vederea asigurării cantităților necesare de ser pentru toți nou-născuții. După ce, anul trecut, producătorul național a sistat producția, serul a început să fie importat din Danemarca. Astfel, deși unii părinți sunt dispuși să scoată bani din buzunar, dozele de vaccin nu pot fi procurate, farmaciile neavând de unde să le aducă. În aceste condiții, bebelușii rămân să fie imunizați când autoritățile vor reuși să dezamorseze situația de criză.
O criză similară în 2010
Județul Suceava s-a mai confruntat cu o lipsă de vaccin BCG împotriva tuberculozei în 2010, când lipsa serului care ar fi trebuit să se acorde gratuit a provocat o adevărată psihoză în rândul părinților, aceștia refuzând să-și scoată copiii din casă și încercând să-i protejeze cât mai mult de contactul cu alte persoane.
Dr. Cătălina Zorescu a precizat ieri că bebelușii rămași neimunizați contra tuberculozei pot fi recuperați la vaccinare în maxim trei luni.