Atleții Clubului Sportiv Municipal Suceava, soții Silviu și Cristina Casandra vor pleca astăzi în Suedia, la Göteborg, acolo unde vor participa la Campionatul European de Atletism. Marți, 8 august, în jurul orelor 17.00, Silviu va concura în finala probei de 20 kilometri marș, în timp ce Cristina va concura mai întâi în calificări, joi, 10 august, de la orele 10.00, iar dacă va merge mai departe va participa în finala probei de 3.000 metri obstacole, sâmbătă, 12 august, de la orele 16.00. După finalele Campionatului Național de Atletism, desfășurate săptămâna trecută, cei doi atleți ai CSM Suceava au continuat cantonamentul la Sfântu Gheorghe, acolo unde Silviu a participat la un Concurs Național de Semimaraton și a câștigat locul II la general, și locul I la categoria sa de vârstă, 30-39 de ani. „Sperăm să facem o figură frumoasă la aceste europene, dar mai ales Cristina și asta pentru că se află într-o formă foarte bună, dovadă fiind și timpul excelent pe care l-a obținut la ultimele naționale. Eu sper să reușesc o clasare cât mai bună, în primii 20 de sportivi ai continentului, iar Cristina să termine în primele șase și de ce nu să aducă acasă chiar și o medalie”, a declarat sportivul sucevean Silviu Casandra. Pe 12 august, Silviu își pune mari speranțe la Campionatul Național de 20 kilometri alergare pe șosea, acolo unde vor participa sportivii pregătiți de el la CSM Suceava, mai exact Ștefan Potoroacă, vicecampion național la 5.000 și 10.000 de metri, Alin Bereanu, campion național la marș și Ștefan Pătru, campion național la 3.000 obstacole și campion balcanic la cros. Cei trei au prima șansă să câștige medalia de aur la echipe juniori pentru CSM Suceava, dar și o clasare în primele trei la tineret sau seniori.






