Cristian Dumitrescu preia interimatul la șefia Senatului. Noul președinte va fi votat luni

Vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD) va prelua atribuțiile fostului președinte al acestei Camere, Crin Antonescu, după demisia acestuia și vacantarea funcției sale, potrivit deciziei luate, miercuri, de conducerea Senatului, informează Mediafax.Anunțul a fost făcut de Cristian Dumitrescu la finalul sedinței de miercuri dimineață a Biroului Permanent al Senatului.Potrivit acestuia, membrii conducerii Senatului au luat act de demisia lui Antonescu, depusă marți seară, și au constatat vacantarea funcției.Conducerea Senatului stabilește miercuri și programul alegerii unui nou președinte al Senatului. În acest sens, grupurile parlamentare vor face propuneri de candidaturi pentru șefia Senatului. Potrivit unor surse parlamentare, noul președinte al Senatului va fi ales, în plen, în ședința de luni.Președintele Traian Băsescu a declarat, marți seară, că demisia lui Crin Antonescu de la șefia Senatului nu a apărut încă în Monitorul Oficial, iar decizia Parlamentului este semnată de un vicepreședinte, ceea ce „poate fi un motiv de respingere” la Curtea Constituțională.”Dacă luăm la puricat decizia asta, demisia lui Crin Antonescu de la șefia Senatului nu a apărut în Monitorul Oficial. Hotărârea a fost semnată de un vicepreședinte. Eu vă spun că este o realitate, nu știu dacă PDL și PMP s-au legat de acest amănunt, care, din punct de vedere legal, poate fi un motiv de respingere și la Curtea Constituțională”, a spus șeful statului.Președintele a ținut să precizeze că „Antonescu este președintele Senatului, până la apariția deciziei în Monitorul Oficial”.

Recomandări

Mesaje de forță pentru susținerea lui Crin Antonescu, transmise de liderii PNL și PSD Suceava: „Este singurul președinte de care România are nevoie și care va continua dezvoltarea țării”

Ion Ciuhan va prelua șefia interimară a Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului a Județului Suceava