Fostul președinte PNL Crin Antonescu, al cărui nume apare în stenogramele din dosarul Herțanu-Semcu, a declarat joi pentru MEDIAFAX că nu este implicat în niciun fel în dosar și că discuțiile cu Victor Ponta erau politice și vizau strict stabilirea candidaților USL pentru alegerile locale.”Nu are persoana mea în niciun fel legătură cu ceea ce face subiectul cercetărilor. Pasajul care este invocat din convorbirea domnului Semcu (Adrian Semcu, director al SC Hidro Prahova și fost vicepreședinte al Consiliului Județean – n.r.) poate să facă trimitere la o discuție care într-adevăr ar fi avut loc între mine și dânsul și în care îl informam în legătură cu stadiul negocierilor pentru candidaturile la locale, în cadrul USL”, a declarat Crin Antonescu pentru MEDIAFAX.Fostul lider al PNL a mai spus că a avut acea discuție cu Adrian Semcu în condițiile în care acesta era președinte al PNL Prahova și trebuia să stabilească listele de candidați pentru alegerile locale.