Minte bolnavă

Criminalul din Suceava și-a ucis soția și i-a așezat pe piept o orhidee albă



Florin Mircea Buliga și familia ucisă
Florin Mircea Buliga și familia ucisă

Suceveanul care și-a ucis soția și cei doi copii într-un apartament din Brașov, acolo unde locuiau de mai multă vreme, nu regretă nimic din ceea ce a făcut. Mai mult, Florin Mircea Buliga spune că le-a făcut un bine celor trei suflete răpuse și că după ce i-a înjunghiat a luat legătura telepatic cu ei.
Ziua de luni, 26 martie, când s-a petrecut nenorocirea, a început fără să anunțe în nici un fel tragedia care urma să se consume. Florin Mircea Buliga a mers la serviciu, unde a stat până la prânz, de unde s-a deplasat la mănăstirea de la Șinca Veche, la 50 de km de Brașov. Aici a stat aproximativ 45 de minute, s-a rugat și a asistat la o prezentare pe care o măicuță o ținea pentru un grup de turiști.
S-a întors spre Brașov, iar pe drum s-a oprit și a încercat să se sinucidă cu un cuțit de vânătoare pe care îl avea în autoturism. Pentru că rana s-a dovedit superficială, bărbatul a plecat spre Brașov, unde a oprit la o piață din centrul orașului, de unde a cumpărat o orhidee albă.
Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov care instrumentează dosarul privind uciderea celor trei membri ai familiei Buliga, criminalul a povestit că a ajuns acasă la ora 21.30. Aici i-a spus soției că a vrut să se sinucidă, dar femeia nu a vrut să îl asculte. Bărbatul le-a povestit procurorilor că mai apoi femeia i-ar fi spus că nu se simte bine, iar Florin Mircea Buliga i-a sugerat să-i facă un masaj folosind o masă specială pe care o aveau într-un dormitor.
„A povestit în timpul audierilor că a așteptat ca femeia să adoarmă pe masa de masaj și apoi a înjunghiat-o de trei ori în piept cu același cuțit cu care a încercat și să se sinucidă. A învelit-o apoi cu o pătură și i-a așezat pe piept orhideea albă. În tot acest timp, el susține că fiul său era în altă cameră și se juca la calculator. A mai povestit că s-a mai rugat un timp, după care și-a sunat fiica, iar fata i-a spus că vine imediat acasă. Odată ajunsă la domiciliu, fata i-a spus că este obosită și că merge la culcare. A mai așteptat până la ora 24.00, după care și-a înjunghiat fiica de opt ori tot în zona inimii. Apoi a mers în camera băiatului, pe care l-a înjunghiat de trei ori. A lăsat cuțitul pe patul băiatului“, a declarat Daniel Dancă, procurorul de caz și prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, citat de ziarul Adevărul.
În jurul orei 01.00, bărbatul a părăsit locuința și a plecat la sediul firmei sale din Centrul Civic al Brașovului, unde a stat până marți dimineață. În zori și-a sunat o verișoară din București și i-a spus ce a făcut, dar nu a fost crezut. A apelat un prieten, căruia i-a povestit despre crime și pentru că nu era crezut, a insistat. Florin Mircea Buliga a fost convins de către prietenul căruia i s-a confesat să meargă la poliție. Cu hainele pline de sânge, bărbatul a intrat la ora 13.30 în sediul poliției, unde s-a predat. A fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat pentru 30 de zile.
Din patima alcoolului a trecut în extrema religioasă
Potrivit celor de la Adevărul, Florin și Monica Buliga au venit la Brașov în urmă cu zece ani, Monica fiind din Neamț, iar Florin din Suceava. Au deschis o firmă de produse naturiste și un cabinet cu aparatură medicală de kinetoterapie, iar afacerea mergea bine. Cei doi soți nu aveau probleme financiare. Chiar dacă păreau o familie fericită, căsnicia celor doi soți nu mai mergea și stăteau în dormitoare separate.
Potrivit unor surse din rândul anchetei, Monica Buliga mergea de șapte ani la un psiholog, iar de trei ori și-a dus și soțul. O apropiată a familiei a povestit, sub protecția anonimatului, că femeia ar fi suferit mult alături de soțul ei. Florin Mircea Buliga s-ar fi luptat ani la rând cu alcoolismul și, de asemenea, în acea perioadă și-ar fi înșelat soția de mai multe ori. Apropiata familiei mai spune că Monica l-ar fi iertat, cu condiția să scape de patima alcoolului.
Florin Mircea Buliga a recunoscut în fața anchetatorilor că a avut o relație extraconjugală, dar că aceasta nu i-a afectat relația cu soția. Nu a vrut să divulge numele femeii. După mai multe tentative nereușite, bărbatul a reușit în urmă cu un an să renunțe la băutură. De atunci și-a schimbat complet viața. A început să fie preocupat de tot ce înseamnă viață sănătoasă. De asemenea, a început să meargă foarte des la biserică.
„A declarat în timpul audierilor că nu mai consumă alcool, dar că mai consuma ocazional marijuana și că și soția sa mai fuma, tot ocazional. A susținut că nu a consumat nimic în ziua crimei, dar în mașină au fost găsite droguri, care fac obiectul unui dosar pe care îl vom înainta la DIICOT. Am cerut prelevarea de probe de sânge și de urină. El și-a dat acceptul, a fost dus la spital pentru prelevare și așteptăm rezultatele“, a mai declarat procurorul Daniel Dancă.
O altă ipoteză care a reieșit din anchetă este aceea că suceveanul era pasionat de numerologie și de mai multe teorii care contrazic Biblia. Le-a povestit anchetatorilor că a fost marcat de moartea mamei sale pe când avea 14 ani și era convins că o să moară la 38 de ani. Pentru că a rămas în viață și după această vârstă, bărbatul susține că a uitat o perioadă de teoriile oculte, dar că în ultimul timp a fost marcat de cifra 6.
„El susține că nu are probleme psihice și că nu a urmat vreodată un tratament de specialitate. Având în vedere declarațiile sale, vom dispune efectuarea unei expertize psihiatrice în acest caz. Din concluziile la care am ajuns după audieri, nu își regretă fapta. El consideră că le-a făcut un bine membrilor familiei sale. A mai afirmat că, după ce i-a ucis pe fiecare în parte, ar fi comunicat telepatic cu sufletele lor, care i-au transmis că sunt bine“, a concluzionat procurorul Daniel Dancă.



Recomandări

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Muzica, dansul, teatrul și ateliere medievale au adunat și duminică, în Cetatea de Scaun a Sucevei, mii de turiști, în ultima zi de festival medieval

Muzica, dansul, teatrul și ateliere medievale au adunat și duminică, în Cetatea de Scaun a Sucevei, mii de turiști, în ultima zi de festival medieval
Muzica, dansul, teatrul și ateliere medievale au adunat și duminică, în Cetatea de Scaun a Sucevei, mii de turiști, în ultima zi de festival medieval

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid
Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid

Modernizarea Drumului Talienilor din Mălini a fost finalizată. Șoldan: „Acest drum înseamnă turism, dezvoltare și o legătură rutieră sigură prin munți”