Criminal al culturii!

Noutăți de la Chișinău: Vasile Stati și-a făcut partid. Se numește „Patrioții Moldovei” și necesitatea constituirii este argumentată după cum urmează: „Statul nostru este un stat moldav, cu majoritate etnică moldavă și de aceea e nevoie de un partid al patrioților moldoveni.” Evident, e-un partid prezidențial. Obiective: „accent pe bunele relații cu Rusia” și „restabilirea integrității teritoriale a republicii” (vorbindu-se deschis doar despre Transnistria). După cum se știe din luările de poziție anterioare, Stati are în vedere și „o a doua fază” – așa numita „Moldovă mare”, întinsă până la Carpați. Se știe prea bine și cine-i Stati. În fila istoriei poți rămâne nu numai prin operă remarcabilă, contribuție fundamentală, performanță de excepție, jertfă și eroism, ci și prin recorduri de parșivenie, trădare națională, culmi ale prostiei și obrăzniciei. Dacă și-a propus să-și facă un nume din și prin nerușinare, Stati a izbutit cu brio. Este, acum, un personaj faimos nu numai în Basarabia, ci în întreg cuprinsul românesc, inclusiv în diaspora. Întrebați pe oricine care-i numele ministrului culturii de la Chișinău și, cu siguranță, veți înregistra peste 90 de răspunsuri „nu știu” dintr-o sută. Dacă, însă, veți întreba cine-i Vasile Stati, destui sunt cei ce vor arăta că barem au auzit de autorul scârbavnicului „Dicționar moldovenesc-român”. Boileau spunea că „totdeauna, un prost va găsi altul și mai mare care să-l admire.” Nu numaidecât în această ordine de idei, să reținem că președintele Voronin îl consideră pe Stati „un poliglot puternic”. O fi, câtă vreme vorbește la perfecție două limbi distincte, româna și „moldoveneasca”, bașca rusa, învățată din familie (mama lui Stati este rusoaică). Bănuiesc însă că, în fundul sufletului, președintele Moldovei își disprețuiește sluga, fiindcă „trădătorii sunt odioși chiar și acelora ce îi prefer㔄Așa numitul Dicționar moldovenesc-român al lui Vasile Stati, renumit criminal al culturii noastre, plastograf și plagiator de cea mai josnică speță, este o monstruozitatea care nu ar merita nici o atenție dacă n-ar ține de moldovenismul primitiv și nu ar avea susținere oficială.” Portretu-i corect. Am avut ne-onoarea să-l cunosc pe Vasile Stati în urmă cu trei decenii, când încă nu căzuse în patima idioată a moldovenismului primitiv: a fost cel dintâi scriitor basarabean căruia i s-a îngăduit să calce la Iași. Faptul în sine era un eveniment de mult așteptat și ne-am străduit să-i asigurăm primului mesager de peste Prut o primire cât mai caldă și un program de vizite și întâlniri consistent. Ne-a întâmpinat cu o anume rigiditate și n-a ieșit nici o clipă dintr-o rezervă extrem de prudentă, ocolind orice subiect legat de Basarabia și basarabeni. Ne-am spus că va fi fost prelucrat și timorat zdravăn înainte de plecare. N-aveam de unde ști că tocmai el se ocupa cu… prelucrările, fiind activist la Secția de propagandă a CC al PCM. De altfel, cred că tocmai în această calitate i-a fost îngăduită vizita la Iași, fiindcă scrisul îi era pirpiriu de tot și, peste patru ani, avea să fie exclus din Uniunea Scriitorilor pentru plagiat. Boacăna a fost prea mare, astfel justificându-se excluderea fără precedent a unui scriitor din aparatul de propagandă însărcinat… cu îndoctrinarea scriitorilor! Publicându-și în 1982 primul său roman, Vasea nu s-a sfiit să plagieze conștiincios și din dreapta, și din stânga, inclusiv din… Balzac! Măcar dac-ar fi copiat traducând din franceză! Mai la îndemână i s-a părut să transcrie direct dintr-o carte apărută la București, desigur, în limba română. Așa că, dincolo de evidența delictului plagierii, se naște o întrebare: dacă dumnealui scrie, așa cum pretutindeni declară, în „limba moldovenească”, atunci cum se justifică înserarea paginilor în română într-o carte apărută… în altă limbă? Și iată-l pe Vasile Stati lider de nou partid. Vedea-l-aș președinte! (Tacitus), iar Vasea a luat-o razna de tot, izbutind să stârnească pretutindeni repulsie și dispreț. Până și criticul Mihai Cimpoi, președintele Uniunii Scriitorilor, bine cunoscut ca un om deosebit de echilibrat, care nu practică violența de limbaj, rămânând decent și urban în orice împrejurare, nu s-a putut abține și a exclamat:
Voi reveni, cu o discuție mai amănunțită.