Domeniu căutat

Creștere spectaculoasă a cererii de angajare pentru medici, farmaciști sau asistenți

Angajările în domeniul sănătate, în număr foarte mic în anii anteriori, au cunoscut un salt mare în ultima perioadă de timp, specialiștii de pe piața muncii remarcând că de multe ori oferta nu poate fi acoperită de persoanele specializate în domeniu și care au nevoie de un loc de muncă.
Conform datelor statistice ale Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Suceava, de la începutul acestui an s-au înregistrat 180 de angajări în domeniul sănătații.
„Creșterea este una foarte importantă, în condițiile în care în anii trecuți aportul de ocupare în acest domeniu era redus, aproape nesemnificativ”, a precizat Anca Capverde, purtătorul de cuvânt al AJOFM Suceava.
Statisticile arată că în 2013 au fost încadrați în muncă, printre alții, 11 medici stomatologi, 17 medici veterinari, opt medici rezidenți sau primari, 96 de asistenți medicali, 12 farmaciști sau asistent farmaciști, 20 de infirmieri, trei kinetoterapeuți, doi tehnicieni dentari.
Pe de o parte numărul mare de angajări se explică prin deblocarea posturilor de la unitățile de stat, însă și prin apariția a numeroase noi clinici, farmacii sau cabinete stomatologice.
Îmbucurător este și că multe dintre angajările din domeniul sănătate sunt din rândul proaspeților absolvenți.
De altfel, facultățile de medicină sau școlile postliceale de asistenți au revenit puternic în actualitate la examenele de admitere din acest an. Dezvoltarea domeniului sănătății, pe plan intern, care aduce automat și locuri de muncă, pe de o parte, și șansele mari de angajări în străinătate, pe de altă parte, au făcut ca tinerii să se reorienteze spre acest domeniu de activitate.
În oferta de locuri de muncă la zi, în străinătate, intermediată de AJOFM Suceava, se găsesc în momentul de față posturi de medic specialist în Franța și de asistent medical în Marea Britanie.
Per total, în 2013, cele mai multe angajări la nivel de județ s-au înregistrat în comerț, construcții, restaurante și baruri, transporturi rutiere, prelucrare lemne și exploatare forestieră.

Recomandări

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”

Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava

Pierderea atractivității spitalului din Suceava pentru medicii urgentiști trebuie analizată, a declarat la Suceava șeful DSU, dr. Raed Arafat

Pierderea atractivității spitalului din Suceava pentru medicii urgentiști trebuie analizată, a declarat la Suceava șeful DSU, dr. Raed Arafat

Spitalul Clinic din Suceava a scos la concurs două posturi de medic la Chirurgie vasculară și unul de medic pediatru în UPU

Spitalul Clinic din Suceava a scos la concurs două posturi de medic la Chirurgie vasculară și unul de medic pediatru în UPU