APIA

Crescătorii de vaci pot depune cereri pentru ajutor din partea Fondului European până la sfârșitul lunii

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că termenul de depunere a cererilor pentru ajutorul acordat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) producătorilor de lapte de vacă din zone defavorizate este 31 august 2010. De acest ajutor specific pot beneficia crescătorii de vaci de lapte, persoane juridice și/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale. Persoanele fizice neautorizate pot depune cererea, cu obligația să se autorizeze și să depună copie de pe certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului până pe 25 octombrie 2010. Solicitanții trebuie să depună cererea aferentă fiecărei exploatații la Centrele Județene ale APIA pe a căror rază teritorială se află exploatația. Pentru a beneficia de acest sprijin financiar, producătorii de lapte trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Astfel, beneficiarii trebuie să dețină cotă de lapte pentru livrări și/sau vânzări directe, iar efectivul de vaci de lapte pentru care solicită ajutor financiar să fie înscris în Registrul Național al Exploatațiilor. Totodată, efectivul pentru care se solicită ajutor specific anual trebuie menținut în exploatație pe perioada derulării schemei. Totodată, exploatațiile trebuie să fie localizate în zonele defavorizate.
Ajutorul specific se acordă pentru un efectiv cuprins între două și maximum 15 capete vaci de lapte.
Cuantumul ajutorului este de cel mult 100 euro/cap de vacă și se calculează după finalizarea verificărilor, prin raportarea numărului de animale eligibile la plafonul de 22.447.205 de euro, aferent acestei forme de sprijin.
Nerespectarea condițiilor de eligibilitate prevăzute pentru acordarea ajutorului specific poate atrage, după caz, reducerea/excluderea de la plată, respectiv penalități/sancțiuni multianuale.

Recomandări

Se apropie o nouă campanie privind subvențiile din agricultură. APIA Suceava, ca de obicei, corigentă la informarea fermierilor

Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025

Un fost primar de municipiu din Suceava, condamnat la plata unei sume de bani deturnate din fonduri europene

Un dosar cu acuzații de fraude cu fonduri europene va fi rejudecat în urma unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene

Gabriel Șerban, fostul primar al municipiului Câmpulung Moldovenesc în perioada 2004-2012
Gabriel Șerban, fostul primar al municipiului Câmpulung Moldovenesc în perioada 2004-2012