Câteva zeci de crescători de animale din zece județe ale țării au pichetat, ieri, sediul Ministerului Agriculturii, cerând Guvernului finanțarea acestui sector, respectiv subvenționarea fermierilor care au mai puțin de trei vaci, susținând că aceștia produc 80% din laptele comercializat pe piață.
Fermierii au adus în fața Ministerului cisterne cu lapte, piei de vaci și au cerut sprijin guvernanților, bătând din tobe. Asociația Crescătorilor de Taurine din Județul Mureș a adus chiar și un coșciug, inscripționat „zootehnia” și pe care erau așezate două lumânări.
Sindicaliștii au anunțat că vor picheta sediul Ministerului Agriculturii timp de trei zile, ieri protestând, între orele 11.00 și 14.00 fermieri din Cluj, Dâmbovița, Sălaj, Harghita, Ilfov, Giurgiu, Mureș, Suceava, Călăraș și Olt, a precizat președintele Agrostar, Ștefan Nicolae.
Potrivit liderului sindical, reprezentanții Ministerului Agriculturii nu i-au convocat la discuții.
– Nemulțumiri și solicitări
Președintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine din România (SCTR), Costel Caraș, susține că peste un milion de persoane nu a primit subvenția de la stat pentru cei care au avut la 1 ianuarie 2007 cel puțin o bovină în gospodărie, adică 93 la sută din gospodării nu au primit nici un ban tot anul și doar șapte la sută au beneficiat de subvenție.
Membrii SCTR mai cer Ministerului și acordarea unui sprijin financiar de 300 de lei pentru livrarea la sacrificare a bovinelor de peste 500 de kilograme, precum și reglementarea de urgență a problemelor care țin de ANSVSA, respectiv evidența animalelor și autorizarea fermelor.
Sindicaliștii cer Departamentului de Administrare a Cotei de Lapte (DACL) acordarea acestei cote în concordanță cu cererile inițiale, acordarea de cotă pentru exploatațiile populate după 31 martie 2007 și a celor nou înființate, renunțarea la reținerea a 30 la sută din cota vândută pentru fondul de rezervă.
„Cerem sistarea aplicării pentru 2007 a prevederilor legale de diminuare a cotei pentru deținătorii care nu realizează 70 la sută din cotă și diminuarea procentului de 45”, a precizat Costel Caraș.
Sindicaliștii mai cer 300 de lei pentru bovinele de origine necunoscută și 1.000 de lei pentru cele cu origine cunoscută, dovedită, precum și majorarea acestor sume cu 30 la sută pentru crescătorii din zona montană.
– Amenință cu blocarea drumurilor
Federația Agrostar și Sindicatul Crescătorilor de Taurine din România amenință că vor organiza, la sfârșitul lunii noiembrie, după alegerile europarlamentare, „o demonstrație în București” și că vor bloca unele drumuri și vămi dacă discuțiile ulterioare cu reprezentanții Ministerului Agriculturii nu vor avea un rezultat favorabil fermierilor.
Sindicaliștii acuză Guvernul că din cauza neonorării obligațiilor legale, fermierii au pierdut 500 de milioane de euro.
Fermierii cer și achitarea primei de calitate a laptelui, primă de 30 de bani, pe care o primesc doar 15 la sută din producătorii de lapte din țară.
„Doar 15 la sută din producția din țară îndeplinește condițiile de calitate europeană, grosul celor care produc lapte nu se încadrează în aceste condiții, pentru că aparatura necesară presupune investiții foarte serioase, sute de mii de euro, investiție care se recuperează în 15 ani”, declara Costel Caraș în urmă cu o lună.
– Cer măsuri urgente
Zootehnia românească se află într-o stare jalnică și în mod special vaca cu lapte care este de 18 ani într-un continuu declin, în 1980 erau 3,5 milioane de taurine, în prezent rămânând maximum 1,7 milioane, iar în maximum doi ani, acest număr se va înjumătăți dacă Guvernul nu ia măsuri urgente, spun sindicaliștii.
Aceștia afirmă că anul 2007 este și un an special din cauza secetei excesive, astfel că furajele necesare hrănirii animalelor lipsesc.
Fermierii cer Guvernului acordarea unui sprijin material pentru achiziționarea de furaje necesare pentru perioada de iarnă – primăvară 2008, reanalizarea actelor normative în vigoare în concordanță cu normele europene și realitatea românească, după consultări cu partenerii sociali de dialog reprezentativi.





