Decizie

Credit bancar pentru modernizarea străzilor din municipiul Rădăuți



Aurel Olărean: „Cred că facem încă un pas spre o urbe de nivel european”
Aurel Olărean: „Cred că facem încă un pas spre o urbe de nivel european”

Municipalitatea rădăuțeană va contracta un credit bancar pentru asfaltarea și modernizarea străzilor din localitate. Deliberativul local a avizat pozitiv un proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului, Aurel Olărean, proiect care prevede contractarea unei finanțări rambursabile interne/externe prin credit bancar, în valoare de maxim 3,5 milioane de lei, cu o maturitate de 10 ani. În raportul de specialitate atașat proiectului se arată că în condițiile în care curând vor debuta lucrările proiectului european „Extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și apă uzată”, pe străzile nemodernizate din municipiu, Direcția Tehnică din primărie susține inițiativa șefului executivului local cu privire la asfaltarea acestor străzi prin sursă de finanțare credit bancar.
Olărean: Cred că facem încă un pas spre o urbe de nivel european
Mai exact, străzile care vor beneficia de extinderea și reabilitarea rețelelor de apă-canal vor fi, imediat după finalizarea acestor lucrări, asfaltate și modernizate. Potrivit proiectului european, vor fi reabilitate rețelele de alimentare cu apă pe 23 de străzi din municipiu, și în același timp, vor fi extinse pe alte 61 de străzi din localitate. Programul european mai prevede reabilitarea rețelei de canalizare pe șase străzi și extinderea ei pe 63 de străzi. Mai exact, vor fi reabilitate rețelele de apă din zonele străzilor 1 Mai, Putnei, Ștefan cel Mare, Grănicerului, Trandafirilor, Ion Creangă, Gheorghe Doja, Ieraclie Porumbescu, Piața Unirii, Calea Cernăuți și Calea Bucovinei, și vor extinse cele din zonele Unirea Principatelor, Bogdan Vodă, General Iacob Zadik, Cucului, Nicolae Bălcescu, Constantin Dobrogeanu Gherea, Ion Grămadă, Dimitrie Dan, Ochiurilor, Mihai Botnar, Tolocii, Andronic Motrescu, Alexandru Odobescu, Vasile Conta, și altele din zonele cartierelor Hipodrom, Tolocii, și Luncii.
La capitolul reabilitare rețele de canalizare menajeră sunt prevăzute lucrări pe străzile Putnei, Ion Nistor, Dobrogeanu Gherea, Calea Cernăuți, Calea Bucovinei și în Piața Unirii, iar extinderi în zonele mărginite de străzile Hipodromului, Bogdan Vodă, Ștefan cel Mare, Fagilor, 1 Mai, Alexandru Obobescu, Hanului, Plevnei, Sitarului, Constantin Dobrogeanu Gherea, Frâncei, George Enescu.
„Cred că facem încă un pas spre o urbe de nivel european. Am decis contractarea creditului pentru ca, după finalizarea lucrărilor de apă-canal, să dăm o față nouă urbei noastre prin asfaltarea și modernizarea arterelor de circulație”, a precizat șeful executivului rădăuțean, Aurel Olărean.