Credincioșii s-au adunat de dimineață la Mănăstirea Putna pentru a-l sărbători pe marele voievod Sfântul Ștefan cel Mare. Mănăstirea Putna a îmbrăcat straie de sărbătoare pentru a sărbători la 2 iulie hramul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, al doilea hram al sfântului lăcaș după hramul istoric Adormirea Maicii Domnului.
Începând cu ora 7:00 în curtea Mănăstirii Putna a început slujba Acatistului Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, iar de la ora 9:30 este oficiată Sfânta Liturghie Arhierească. Pe un frumos altar special amenajat pentru marea sărbătoare, împodobit cu icoane, cununi de cetină și flori proaspete, slujba este oficiată de înalte fețe bisericești în frunte cu Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanu, părinte vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și PS Episcopul Andrei al Harghitei și Covasnei și invitați, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Oameni de toate vârstele, veniți din localități apropiate au pășit cu evlavie și nădejde pe poarta mănăstirii pentru a aduce dovada credinței lor în Marele Voievod Sfântului Ștefan cel Mare. Cei mai mulți dintre ei au trecut mai întâi pe la mormântul lui Ștefan cel Mare, unde au spus o rugăciune, participând apoi la Sfânta Liturghie oficiată în curtea mănăstirii.
La finalul slujbei arhierești în incinta mănăstirii va urma un program artistic constând dintr-un recital de muzică și poezie patriotică și religioasă, susținut de grupări artistice din județ. Începând cu ora 13:00 este programată depunerea de coroane de flori la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
În acest an se împlinesc 516 ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, memoria sa fiind cinstită prin depunerea de coroane de flori atât mormântul de la Mănăstirea Putna, cât și la statuia ecvestră din apropierea platoului Cetății de Scaun a Moldovei din Suceava.
Credincioșii îl sărbătoresc astăzi la Mănăstirea Putna pe Sfântul Ștefan cel Mare
