Cred că e corect așa



Mult discutataînainte și mult disputata finală a Campionatului European de Fotbal 2020 din 2021 a avut tot ce-i trebuia pentru caspectacolul din teren să fie ceea ce ne doream cu toții, inclusiv public la capacitatea maximă a stadionului Wembley, ceea ce e cu adevărat un eveniment în condițiile isteriei planetare care ne-a cuprins. Așteptările mele, cel puțin, s-au soldat cu obișnuita dezamăgire, în teren nefiind nici pe departe bucuria pentru ochi și suflet pe care mi-o doream, ci luptaaia surdă, încrâncenată, pentru gloria de a te fi împopoțonat cu încă un titlu, chestie de la care nu abdicănimeni, niciodată, în asemenea situații. Cred că ultima finală spectaculoasă cu adevărat a fost cea din 1970, de la Mondialul mexican, cea în care Brazilia a bătut Italia cu 4 – 1. De atunci încoace, finalistele nu joacă, ci se screm! Ideea e nu să câștige, ci… să nu piardă! Nimic mai urât, mai sinistru, mai împotriva ideii de joc, fiindcă totuși fotbalul, și oricare alt sport, asta este: un joc! Nu un război, nu o industrie, nu o etalare de știință și de abnegație, ci doar un joc! Finală de alaltăieri a pornit având în spinare suspiciunea de fraudă organizată în favoarea Angliei, care aproape că n-a observat că turneul se organizează în vreo 11 țări, din moment ce ea a jucat 6 meciuri din 7 fix în bârlogul propriu. La asta s-a adăugat elementul concret, văzut de toată omenirea: frauduloasa ei calificare tocmai în această finală, cu ajutorul hoțului cu fluier, un olandez care a pricopsit-o cu un penalty demn de antologia umorului, dar și de a tâlhăriei. Culmea culmilor a fost că finalaa fost arbitratătot de un olandez, însă din alt… regn decât ăla din semifinală! Prima repriză a fost clar a englezilor, și chiar îmi spuneam că ar merita să câștige, maiales că golul înscris a fost realmente o bijuterie. După pauză, Italia a echilibrat, a egalat, iar restul e poveste: cine ce schimbări a făcut, cât de inspirat a fost Donnarumma, cât de slab de înger a fost copilul ăla… Una peste alta, cred că trofeul s-a dus unde trebuia, iar asta a salvat întreaga competiție.



Recomandări

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor
Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Cockteil…cu amor, umor și poezie. Dez-mahmureală (2)