Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, joi, că speră ca echipa antrenată de Nicolo Napoli să câștige partida cu Steaua de pe teren propriu, pentru a ține formația bucureșteană pe un loc inferior în clasamentul Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX. „Toate meciurile sunt dificile. Și cu Otopeni a fost dificil, și la Buzău, dar mai ales cu Steaua. E un meci greu, pe care sperăm să-l câștigăm. Cu siguranță că va fi un meci fără victorie pentru Steaua. Îmi doresc foarte mult să batem. Sunt trei puncte foarte importante, mai ales că Steaua este una dintre contracandidatele noastre. Încercăm să-i ținem acolo sub noi, să-i batem, și cred că și putem. Dacă ne dăruim și luptăm, avem puterea să-i batem. Și la ultimele două meciuri cu Steaua am fost la fel de puternici ca ei, numai că ne-a lipsit șansa. Și în Ghencea, când ne-au bătut cu 1-0, au avut o singură ocazie, iar în primăvară, la Craiova, i-a ajutat foarte mult tușierul. Sper că aceste lucruri să nu se mai întâmple vineri”, a declarat Mititelu.
Oficialul oltean a mai afirmat că în ultimii trei ani, echipele din București au câștigat puține puncte în partidele cu Universitatea Craiova. „Craiova e demult băgată în seamă de echipele din București. Chiar dacă nu i-am bătut, totuși, în acești ultimi trei ani am făcut foarte multe egaluri cu ei. Cu Rapid am făcut două egaluri, cu Steaua unul, cu Dinamo două sau trei egaluri consecutive, deci nici ei nu au câștigat prea multe puncte cu noi”, a menționat patronul clubului din Craiova.
Avancronica partidei Universitatea Craiova – Steaua București, vineri, ora 20.45, Antena 1:
Palmares: 86 23 19 44 101-142
Primul meci: 0-4, la Craiova, la 30 august 1964
Scor maxim: 0-5, la București, în 2004
Ultima victorie a echipei Steaua pe stadionul craiovenilor: 2-1, la 26 aprilie 2008, în ultimul meci disputat pe stadionul „Ion Oblemenco” între cele două echipe.
Universitatea Craiova nu a mai reușit să învingă formația Steaua din 2002, adică în ultimele nouă meciuri.
Tot astăzi, de la ora 17.00, Pandurii Târgu Jiu întâlnește formația CFR Cluj.



