Cozi uriașe la Prefectură pentru depunerea proceselor verbale și a buletinelor de vot

O coadă uriașă se formase în cursul zilei de luni la sediul Prefecturii Suceava, unde este Biroul Electoral Județean, care momentan activează la fostele arhive ale statului din clădirea Muzeului Național al Bucovinei. Este vorba de președinții Birourilor Electorale de Circumscripții, care au venit la Suceava din tot județul pentru a depune procesele verbale încheiate cu ocazia alegerilor de duminică, 9 iunie, dar și sacii cu buletinele de vot. Oamenii spun că totul se mișcă foarte încet și în decurs de două ore ar fi intrat doar 5 persoane. În felul acesta, totul se mișcă foarte greu, iar timpii de așteptare sunt pe măsura nervilor pe care cei care trebuie să depună documentele i-au acumulat la această coadă pe mai multe rânduri.

Recomandări

Aproximativ 20 de persoane de la Prefectură, Statistică și Autoritatea Electorală, în prezența membrilor BEJ, renumără peste 260.000 de voturi

Peste 120.000 măști, 4.200 litri dezinfectant și aproape 2,7 milioane de buletine de vot pentru alegerile de duminică

Prefectura Suceava a preluat de la Direcția de Sănătate Publică Suceava 121.200 măști de protecție și 4.200 litri de dezinfectant