Costoiu: Încurajăm universitățile să introducă examene de admitere



Universitățile își asumă modalitatea de admitere în propriile facultăți, respectiv pe bază de concurs sau în funcție de mediile din liceu ori a rezultatelor de la bacalaureat, Ministerul Educației încurajând prima variantă și, implicit, competiția, spune ministrul delegat Mihnea Costoiu.
„Încurajăm universitățile să introducă examene de admitere, încurajăm competiția la admitere”, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, ministrul delegat pentru cercetare științifică și învățământ superior, Mihnea Costoiu.
Ministrul a mai spus, în același context, că nu este nicio mare schimbare în metodologia de admitere în învățământul superior.
„În baza autonomiei universitare și cu respectarea prevederilor legale în vigoare, inclusiv a recentului ordin de ministru, examenele de admitere se organizează pe baza metodologiilor proprii stabilite de către fiecare instituție de învățământ superior. Adică, așa cum este firesc, fiecare universitate va avea propria metodologie de admitere. Nu Ministerul Educației va lucra cu viitorii studenți”, a mai spus Mihnea Costoiu.
Potrivit ordinului de ministru publicat în Monitorul Oficial, la calculul mediei generale de admitere la studii universitare de licență și de master pot fi luate în considerare notele de la probele de bacalaureat, media de la bacalaureat, licența și/sau notele din anii de studii, după caz, conform propriei metodologii.
Pentru 2012, fostul ministru Daniel Funeriu stabilise că admiterea poate fi prin concurs sau pe baza mediei de la bacalaureat, eliminând posibilitatea de a fi luate în calcul rezultatele din timpul liceului.
Ordinul de ministru privind admiterea la facultate, master și doctorat în anul universitar 2013-2014 prevede că admiterea poate fi organizată în sesiuni, înainte de începerea anului universitar. De asemenea, la admiterea în facultățile unde predarea este în limba română, la solicitarea scrisă a candidaților care au susținut la bacalaureat și proba la limba și literatura maternă, examenul de admitere se poate susține și în limbile materne respective, cu respectarea autonomiei universitare.
De asemenea, potrivit noului ordin de ministru, pentru studiile universitare organizate într-o limbă străină, admiterea va conține obligatoriu o probă de competență lingvistică, eliminatorie, notată cu admis/respins.
La admiterea în toate ciclurile de studii universitare pot participa și cetățenii statelor membre UE, din Spațiul Economic European și din Confederația Elvețiană în aceleași condiții prevăzute de lege pentru cetățenii români, inclusiv în ceea ce privește taxele de școlarizare Un candidat poate fi admis și înmatriculat ca student la cel mult două programe de studii concomitent, indiferent de instituțiile de învățământ care le oferă.
De asemenea, un candidat declarat admis poate beneficia de finanțare de la bugetul de stat doar pentru un singur program de licență, de master sau de doctorat.
Cei care au fost declarați admiși la mai multe facultăți optează pentru un singur program de studii plătit de la bugetul de stat.
Absolvenții de liceu care au promovat bacalaureatul în sesiunile corespunzătoarea anului școlar/universitar 2012-2013 prezintă la înscriere diploma de bacalaureat sau adeverința eliberată de către instituția de învățământ în care se menționează media generală, mediile obținute în anii de studiu, termenul de valabilitate și faptul că nu a fost eliberată diploma
Media generală minimă de admitere la studii universitare de licență nu poate fi mai mică de 5 sau de un număr minim de puncte echivalent.
Ordinea de clasificare rezultată în urma admiterii va fi utilizată și pentru repartizarea locurilor finanțate de la bugetul de stat, acestea revenind celor mai bine clasați candidați din fiecare domeniu.
Universitățile au obligația întocmirii contractelor de studii dintre studenți înmatriculați și rectorul universității.
Rezolvarea contestațiilor este, în exclusivitate, de competența instituțiilor de învățământ superior, conform metodologiilor proprii de admitere. Nu se admit contestații pentru probele orale, de aptitudini sportive sau artistice.
Potrivit Ministerului Educației, examenul de licență/diplomă (examenul de diplomă se numește astfel în cazul domeniului științelor inginerești) constă în două probe: evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate și prezentarea și susținerea lucrării de licență/proiectului de diplomă. Media de promovare a examenului de licență trebuie să fie cel puțin 6.00, iar nota de promovare la fiecare din cele două probe trebuie să fie cel puțin 5.00.
Examenul de disertație constă într-o singură probă: prezentarea și susținerea lucrării de disertație. Susținerea lucrării este publică, iar media de promovare trebuie să fie cel puțin 6.00.
Din metodologia-cadru pentru 2013 dispare următorul articol: „Rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un examen de finalizare a studiilor, un certificat sau o diplomă de studii, atunci când se dovedește că s-a obținut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică și deontologie universitară”