Mai multe coruri și formații sucevene de elevi au obținut diplome, plachete și trofee la Concursul Național de Muzică Religioasă „Din suflet de creștin“, desfășurat weekendul trecut, la Palatul Copiilor din Iași. Elevii suceveni s-au evidențiat prin creativitate, sensibilitate artistică, dar și atașament față de credința ortodoxă strămoșească. Au luat premiul I, cu trofeu, următorii concurenți din județ: Alexandra Burlacu, de la Școala Gimnazială Vadul Moldovei, la categoria Soliști – clasele I-IV, Valentin Bertea, de la Școala Populară de Arte „Ion Irimescu“ din Suceava, Grupul Vocal al Școlii de Arte „Ion Irimescu“ din Suceava și Corul „Ciprian Porumbescu“ al Colegiului Național „Ștefan cel Mare“ din Suceava, la categoria Formații.
În cadrul concursului, au obținut premii I: Ionela Gumina, de la Școala Bunești – Suceava, la categoria Soliști – clasele I-IV, Denisa Apetrei, de la Clubul Copiilor Fălticeni, Ionela Diana Alexa, elevă a Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu” Suceava, Mihaela Cajvan, de la Școala Gimnazială Brăiești – Suceava, Andreea Mihăilă, de la Școala Nr. 3 din Fălticeni, la categoria Soliști – clasele V-VIII, Corul „Îngerașii“ din Fălticeni, la categoria Formații – clasele I-IV, și Corul „Heruvimii“ de la Clubul Copiilor Fălticeni, la categoria Formații – clasele V-VIII, Alexandra Horhogea de la Clubul Copiilor Fălticeni, Livia Brădățanu, de la parohia „Sf. Ilie“ – Fălticeni, la categoria Soliști și Coruri de parohii.
“Muzica religioasă mă liniștește și mă face să mă simt mai aproape de Dumnezeu”
Câștigător al premiului I, cu trofeu, Valentin Bertea, de la Școala Populară de Arte „Ion Irimescu“ Suceava, a declarat, imediat după primirea trofeului, că a avut emoții, care, însă, i-au trecut repede, „întrucât concursul la care am participat a fost unul deosebit de frumos. În plus, muzica religioasă mă liniștește și mă face să mă simt mai aproape de Dumnezeu“.
Diana Ionela Alexa, din Bosanci, elevă a Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu” Suceava, câștigătoare a premiului I, a spus că „a fost o mare bucurie și o împăcare sufletească pentru mine să Îi aduc slavă Domnului prin cântecele pe care le-am interpretat în cadrul acestui concurs. Nu pot neapărat să-i dau o definiție muzicii religioase, însă pentru mine ea reprezintă jumătate din suflet“.
Juriul concursului a fost format din pr. asist. univ. dr. Gabriel Nastasă, asistent la disciplina Muzică bisericească și Ritual în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iași, pr. prof. Lucian Tablan Popescu, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei“ din Suceava, și prof. Ciprian Junca, de la Școala „Ion Simionescu“ din Iași.