Corul „Vivat”, din Câmpulung Moldovenesc, în concert alături de Corul „Madrigal”, la Turneul Național de Paște „Săptămâna Patimilor”

Corul VIVAT, în concert alături de Corul MADRIGAL, la Turneul Național de Paște „Săptămâna Patimilor”

Corul „Vivat” al Școlii Gimnaziale „Bogdan Vodă”, coordonat de profesor dirijor Otilia Mahu, va participa la unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale ale sezonului pascal, Turneul Național de Paște „Săptămâna Patimilor”, alături de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, sub conducerea dirijorului Anna Ungureanu.
Este o mândrie și o responsabilitate pentru coriștii de la „Vivat”, pentru că reprezintă județul Suceava. Concertul pascal se va desfășura pe 2 aprilie, la Bacău, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, evocând Săptămâna Mare prin muzică, artă dramatică și texte tulburătoare, decoruri speciale ce evidențiază luminile și umbrele Ierusalimului.
Corul „Vivat” face parte din Programul Național „Cantus Mundi”, proiect ce promovează educația muzicală corală și implicarea tinerilor în activități culturale de rang înalt. Peste 40 de copii se vor deplasa la Bacău, alături de cadre didactice însoțitoare și părinții care susțin necondiționat activitatea corală a școlii.
În anul 2012, la inițiativa profesoarei Otilia Mahu, se înființa Corul „Vivat”, ce reunește cele mai bune voci ale Școlii Gimnaziale „Bogdan Vodă” din municipiul Câmpulung Moldovenesc, într-o încercare reușită de a descoperi universul mirific al muzicii și cântului coral.
Repertoriul abordat este unul divers, alternând interpretarea colindelor de Crăciun sau Paște cu interpretarea troparelor, imnurilor religioase cu melodii din repertoriul patriotic sau folcloric din creația compozitorilor români sau străini. De-a lungul anilor, Corul „Vivat” a obținut numeroase premii la olimpiade și concursuri județene, naționale și internaționale.
Anul acesta, Corul „Vivat” a reușit să obțină punctajul maxim la Olimpiada Națională Corală, etapa județeană, și va reprezenta județul Suceava, pe 12 aprilie 2025, la Botoșani, la etapa zonală (interjudețeană), secțiunea coruri gimnaziale. De asemenea, participarea la Festivalul Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire” din localitatea Fundu Moldovei a fost încununată tot cu Premiul I, la secțiunea Coruri de copii.

Corul VIVAT, în concert alături de Corul MADRIGAL, la Turneul Național de Paște „Săptămâna Patimilor”
Corul VIVAT, în concert alături de Corul MADRIGAL, la Turneul Național de Paște „Săptămâna Patimilor”
Corul VIVAT, în concert alături de Corul MADRIGAL, la Turneul Național de Paște „Săptămâna Patimilor”
Corul VIVAT, în concert alături de Corul MADRIGAL, la Turneul Național de Paște „Săptămâna Patimilor”
Corul VIVAT, în concert alături de Corul MADRIGAL, la Turneul Național de Paște „Săptămâna Patimilor”
Corul VIVAT, în concert alături de Corul MADRIGAL, la Turneul Național de Paște „Săptămâna Patimilor”

Recomandări

Aur pentru Corala „Ciprian Porumbescu” la cea mai mare competiție de muzică corală de pe continent, din Danemarca

Soprana Ana Cebotari, tenorul Nicolae Ilincăi și pianista Adina Alupei, astăzi, în concert, pe scena suceveană

Soprana Ana Cebotari, tenorul Nicolae Ilincăi și pianista Adina Alupei, vineri, în concert, pe scena suceveană

Centrul Cultural „Sofia Vicoveanca” a găzduit ultimul spectacol aniversar al Caravanei „10 pentru folclor”