Corlățean: România a făcut un pas important pentru eliminarea vizelor de către Canada. Nu dau termen

Ministrul Titus Corlățean a declarat, miercuri, că discuțiile privind eliminarea vizelor de către Canada s-au intensificat în ultimele luni, iar România a făcut un pas foarte important în acest sens prin includerea pe lista democrațiilor sigure, dar nu a dat un termen pentru ridicarea acestora, informează Mediafax.Întrebat ce primește România la schimb cu decizia de a reprezenta interesele cetățenilor canadieni în Siria (decizie aprobată marți în Guvern – n.r.), Titus Corlățean a spus că Bucureștiul nu a cerut nimic la schimb, fiind datoria statului român să-și ajute partenerii.”România în toți acești ani foarte complicați din Siria a decis să păstreze deschisă Ambasada noastră de la Damasc și am comunicat acest lucru partenerilor europeni, pentru că marea majoritate a statelor membre UE și-au închis de multă vreme ambasada, pentru rațiuni de securitate, de protecție a personalului diplomatic, consular de acolo. Noi am analizat cu foarte mare atenție și cu structurile de securitate națională am decis să păstrăm deschisă Ambasada în toată această perioadă dificilă și – vă asigur – cu riscuri reale, inclusiv la adresa integrității membrilor Ambasadei, pentru un motiv foarte clar: avem în continuare o comunitate românească importantă, în principal femei din căsătorii mixte cu foști studenți sirieni din România, copii rezidenți din familii mixte. Noi am decis la solicitarea unor parteneri internaționali, și europeni și din afara Europei, Canada este ultimul exemplu menționat, să acordăm sprijin și asistență consulară cetățenilor aparținând acestor state. Ultima solicitare a venit din partea Canadei, am dat curs, bineînțeles, fără niciun fel de ezitare. Nu este vorba de niciun fel de negociere, nu am cerut nimic la schimb, este o datorie până la urmă a noastră, a statului român, în relațiile cu partenerii noștri europeni și euroatlantici, poate și alții dacă vor solicita, să-i ajutăm”, a declarat ministrul de Externe.

Recomandări

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și a marelui premiu de 100.000 euro ale competiției „Vocea României”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”
Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”

Dinți sănătoși, copii sănătoși – un pas mare pentru un zâmbet mic: cabinetul stomatologic pentru copii prinde viață

Viceprimarul Daniel Ungurian a celebrat Ziua Națională a României alături de români din Statele Unite ale Americii