Corabia nebunilor

Trăim pe datorie. În fiecare zi. Cheltuim bani pe care nu-i avem. Plătim sume exorbitante pentru un trai cât de cât normal. Rate la case, mașini, electrocasnice și multe altele. Plătim ca să poluăm. Carburanții au cel mai mare preț din Europa. Taxe peste taxe doar pentru a putea conduce pe străzile pline de gropi ale unei țări a cărei infrastructură nu mai suportă traficul. Vrăjeala asta cu taxa de poluare mă enervează cel mai tare. Chipurile se strâng bani pentru mediu. Și? Ce se întâmplă apoi? Avem noi vreo tehnologie care să reducă poluarea? Avem noi vreo soluție care să regenereze aerul sau pătura de ozon? Absolut niciuna. Apa, aerul și fraierul care plătește pentru că trăiește. E simplu. Ba mai mult. Distrugem toate pădurile, lăsând munții dezbrăcați. Asta pentru ca unii să câștige foarte mulți bani. Pe prostia și incompetența noastră. Vom ajunge un mare deșert în ceva vreme. Și, știți ceva?, nisipul nu e atractiv. Pentru că nu-l cumpără nimeni.
De la 1 august am epuizat resursele regenerabile ale planetei pe anul ăsta. An de an, această zi e tot mai devreme. Ce înseamnă asta? Ca trăim consumând resursele generațiilor viitoare. Până când? Până când nu vom mai avea ceva. Și atunci să vezi alte afaceri. Cu aer curat la cutie. Prinși în stilul ăsta de viață haotic și mereu în viteză pierdem din vedere tabloul general. Buricul Pământului ne credem. Când de fapt suntem alt organ.
Ne mirăm că nici vremea nu mai e așa cum o știam. Nu numai la noi. Să fie temperaturi de 30 de grade în Laponia? Când vreodată s-a mai întâmplat asta? Luna lui cuptor a devenit luna inundațiilor. Și cine știe câte ne mai așteaptă. Habar nu avem. Marii specialiști în meteorologie doar rar mai nimeresc prognoza. O să vină ziua în care vom trece prin toate cele patru anotimpuri. Dimineață vara, la amiază toamna, seara primăvară și toată noaptea iarnă.
Nu înțelegem multe lucruri. Că nu am stăpânit planeta vreodată. Că Naturii nu-i pasă de noi. Chiar în epoca asta modernă în care trăim nu facem față la ceea ce ni se întâmplă. Paralizează toată țara în cazul în care ninge mai abundent și avem câteva zeci de centimetri de zăpadă pe drumuri. Plouă mai tare? Plecăm cu tot cu case la vale. Ne sufocăm în propriile gunoaie. Simțiți ce miros frumos este prin oraș? De la gunoaiele jilave și putrezite.
Până și insectele reacționează. Vedeți acum? O pișcătură produce reacții puternice. Am pacienți care în viața lor nu au fost alergici la înțepătura de albină. În ultima vreme însă au fost la un pas de șoc anafilactic. Totul începe să ne fie potrivnic. De la vreme, vremuri și până la biosfera al cărei vârf trofic cică suntem.
Ne punem viața într-un cip. Într-un ecran al unei lumi virtuale în care ne refugiem din ce în ce mai des. Am uitat să privim la stele, la cer și la ceruri. Prea ocupați. Prea grăbiți. Prea plini de importanța pe care credem că o avem. Urlând mereu doar să ni se dea, să se facă, să se respecte legea aia pe care noi primii o încălcăm zilnic. Legea bunului-simț. Certându-ne din cauza a te miri ce nimic. Scăpând din vedere că suntem musafiri vremelnici pe lumea asta. Mă întreb până când va dura tot marasmul ăsta. Navigând pe corabia nebunilor până la prăpastia care se apropie cu repeziciune.
Sunt diferențe enorme între produsele din Uniunea Europeană. Că vorbim de mâncare, mașini, electronice și multe altele. Sunt site-uri care nu acceptă comenzi din România. Altele care nu livrează produsele lor în țara noastră. Bine spunea un înalt oficial despre Europa cu două viteze. Nici nu are cum să fie altfel pentru că sunt mari diferențe de mentalitate. Treaba asta cu cetățenii europeni e o altă utopie. Nu ne naștem egali. Nu trăim egali. Nu murim egali. Suntem pe cont propriu. Și, așa cum viața demonstrează mereu, unii sunt mai egali decât alții. Chiar pe corabia nebunilor.