Copos, eternul recidivist



Finalul de sezon, dincolo de obișnuitele mârâieli, multe justificate, și de arbitrajele penale, a mai adus și două elemente de mare efect: mai întâi victoria Rapidului la Vaslui, oarecum surprinzătoare (pentru mine, cel puțin) și, ca un bonus de-a dreptul năucitor, anunțul „patronului” Copos, conform căruia, la așa victorie remarcabilă, jucătorii e musai că fie răsplătiți cu… retragerea finanțării echipei! În oricare alt loc de pe planetă, ori li s-ar fi dat niște prime substanțiale, pe deplin meritate mai ales acum, în preajma Crăciunului, ori patronul ar fi avut bunul simț să-și înghită vorbele pentru o bucată de vreme și eventual să le deverseze mai încolo, după sărbători. Dar, cum acțiunea horror-ului se petrece în România, nimic nu e de mirare. Iar când în rolul principal este distribuit însuși George Copos, atunci sigur filmul devine subiect de comentarii în toate direcțiile, începând cu amintirea de neșters a unor fapte similare până la îndemânare cu cele de acum. Neținând eu exact evidența acestora, de mare ajutor mi-a fost „Gazeta Sporturilor” de ieri, de unde am aflat că dl. Copos se află la a… 14-a renunțare la Rapid și la fotbal în general! Privită din acest unghi, declarația domniei sale te poate face doar să râzi în hohote. Dacă aprofundezi povestea, lucrurile nu mai sunt la fel de amuzante. Astfel, poate rețineți, la Rapid au fost mai mereu întârzieri la plata salariilor, chestie de care s-a făcut mai mereu bășcălie, Copos fiind etichetat de cărpănos, avar etc. numai că acum, aflând noi că dincolo de astea dl. Copos mai are vreo 30.000.000 de euro neachitate, în toate direcțiile, de la impozite până la plata utilităților, chestiunea devine de-a dreptul penală. Iar dacă ne amintim și de dosarul chiar penal cu care domnia sa s-a pricopsit pe când era ditamai vicepremierul, pentru ceva golănii imobiliare, ne îndreptăm către infracțiuni grave, ba și în formă continuată. Valvis grohăie și el că ar fi luat o țeapă de vreo 6 – 8 milioane de la Copos, „investitorul” (veți înțelege acum rostul ghilimelelor) care cică în acte n-a dat, de la el, nici un bănuț Rapidului, ci doar l-ar fi creditat cu diverse sume. Cred că DNA ar avea la treabăăăă..