Cuvântul „caracter” are sensuri foarte diferite. Îl găsim ca sinonim al personalității, ca semn distinctiv care dă fiecărei persoane un stil propriu, ca manifestare prin actele de comportare.
Auzim adesea în jurul nostru: „Are un caracter frumos/urât”, „Ce fel de caracter are?”. În astfel de discuții oamenii nu se referă la sensul psihologic al cuvântului. Caracterul apare ca un ansamblu al modurilor de a simți și de a acționa care se manifestă prin conduită, atitudine și comportament. El reprezintă un mod sintetic de a exprima trăsăturile pozitive sau negative de caracter dominante, capacitatea de interrelaționare și calitățile morale ale persoanei.
Oamenii aplică „eticheta” de caracter bun sau caracter rău cu destulă ușurință, uneori după prima vedere și de cele mai multe ori situațional, în funcție de anumite reacții ale persoanei.
Caracterul este o carte de vizită nescrisă, o amprentă în adâncul ființei, care arată cine ești. Este o prezentare fără cuvinte care se exprimă prin felul cum reacționezi, cum vorbești, cum te îmbraci, cum te comporți în diferite locuri și situații, cum îți alegi prietenii. Dacă ești o persoană de încredere sau nu, dacă ești punctual sau întârzii mereu, dacă ești certăreț sau pașnic, dacă privești lucrurile la suprafața sau în adâncul lor, totul, absolut totul arată caracterul pe care îl ai.
Caracterul nu se naște odată cu persoană. El se formează prin dragostea și grija părinților. Comenius spunea: „Omul trebuie format ca să devină om.”
Caracterul copilului se organizează treptat, fiind influențat de temperamentul înnăscut, de mediul în care trăiește și de educația primită în familie și în afara ei. El nu este prezent la naștere, nu se creează, se formează.
Unii copii trebuie tot timpul stimulați, alții trebuie susținuți și ajutați sau disciplinați, dar sunt și copii care au nativ inițiativă și determinare în ceea ce fac.
Sentimentul de inferioritate, nesiguranța, atitudinea de retragere sau de revendicare, gelozia, lenea, prefăcătoria pot fi influențate de educație.
Fiecare caracter are nevoie de o educație potrivită lui. Aceeași metodă dă rezultate diferite pe copii diferiți. Este bine să se țină cont de temperamentul fiecăruia, deoarece temperamentul este baza organică a caracterului.
Un copil coleric, activ, cu reacții rapide, ridică probleme total diferite de cele ale flegmaticului liniștit, înțelegător, supus. Un melancolic ordonat, perseverent, perfecționist are cu totul alte nevoi educative decât un sangvinic vesel, distrat, sociabil.
Caracterul este o realitate complexă care în general rezistă la analiză. Cele mai bune indicii le primim din manifestările spontane în diferite situații sau activități. Atenția centrată pe manifestările copilului, intervenția imediată prin exemple și comunicarea ajută la formarea caracterului.
Trăsăturile de caracter nu apar la întâmplare, ci sunt corelate între ele, determinând tipuri de caracter.
Evoluția comportamentului poate fi benefică sau poate perturba relațiile copilului cu anturajul său, cu mediul, influențând direct adaptarea.
Cunoașterea caracterului ne ajută să reperăm posibilitățile și dificultățile copilului, aptitudinile înnăscute, ne oferă informații utile pentru a-l ajuta să se dezvolte la nivelul potențialului lui.
www.problemele-copilului-meu.ro
