Copilul și banii de buzunar



Acesta este un subiect destul de controversat. Se pot aduce multe argumente atât pro cât și contra.
Un lucru care ar fi bine să fie înțeles este că relația copiilor cu banii poate degenera dacă sunt folosiți ca recompensă sau pedeapsă. Ar putea duce până la cumpărarea dragostei și bunăvoinței părinților.
Vârsta școlară prin activitățile specifice și prin transformările pe care le aduce în viața socială a copilului face ca acesta să aibă asupra lui bani. Uneori îi duce la școală să plătească o revistă, o activitate etc. În cazul acesta responsabilitatea lui este să „transporte” banii în siguranță și să-i predea.
Vorbim însă de ceilalți bani de care poate dispune cum vrea.
Câți bani sunt mulți sau puțini, cât de des primește, sub ce formă, ce face cu banii și ce influența au aceștia asupra caracterului sunt întrebări care pe bună dreptate îi frământă pe părinți. Unii copii sunt responsabili față de bani, alții nu au capacitatea să-i gestioneze.
În general este bine să supraveghezi „cumpăraturile” copilului. Pot fi dezvoltate ideile de economie, de lucruri utile sau lucruri dorite, de abținere în față unor tentații etc.
Dacă copilul își adună banii pentru a-și achiziționa o carte, o haină sau o jucărie la care visează ar fi un lucru bun, dacă-i „arunca” imediat ce-i are, pe orice, fără discernământ, ar putea fi un subiect de discuție. Ai putea să-i arăți cum gestionezi bugetul familiei și ce s-ar întâmpla dacă nu ar fi un plan de folosire a banilor.
O altă grijă ar trebui să fie achizițiile alimentare. Mulți părinți dau copiilor bani pentru „pauza” de la școală.
Copilul poate cumpăra prea multe dulciuri și diferite alimente cu conținut caloric mare și nutritiv mic (fast food). Acestea ar putea atrage probleme de greutate corporală, dar și perturbarea alimentației corecte la întoarcerea acasă. Ține de educația pentru sănătate a fiecărei familii și de însușirea unor deprinderi alimentare de către copil.
Un lucru la fel de important este să-l înveți să verifice termenele de garanție și să fie selectiv cu locurile de unde face cumpărături. Dacă copilul însoțește părinții la cumpărăturile necesare casei, preia multe din obiceiurile lor fără o „predare” a acestor lucruri.
Este important că sumele de bani de care dispune copilul să fie în conformitate cu capacitatea lui de a le gestiona. Este bine știut că achizițiile personale ale copilului sunt pentru el mult mai importante decât cele primite. Transmite tuturor un sentiment de mândrie că „si-a cumpărat din banii lui”. Și grija pentru aceste obiecte este mai mare.
Unii părinți folosesc metoda banilor lunari (de obicei la copii mai mari, în urma unei discuții cu ei). Copilul știe că se poate baza pe o sumă și dispune de ea în mod rațional pe parcursul unei luni. În acest caz, dacă copilul termină banii alocați este bine că ei să nu fie suplimentați. Dacă e necesar suma poate fi considerată „avans” din banii lunii viitoare.
Excesul de bani de buzunar este de obicei o greșeală din partea părinților. Poate fi folosit incorect și poate atrage probleme de comportament, până la infracțiuni. Copilul învățat cu bani foarte mulți consideră că i se cuvin și cererea lui va fi tot mai mare.
Educația financiară corectă face copilul să devină responsabil, să gestioneze corect banii și să deosebească nevoile de tentațiile trecătoare.
www.problemele-copilului-meu.ro