În general, copilul mic este mai răsfățat. Părinții sunt deja „acomodați” cu creșterea unui copil, sunt mai puțin exigenți cu el și îi oferă o „protecție” pe termen mai lung. În plus și cei din jur acționează aproape întotdeauna în favoarea copilului justificându-și acțiunea cu „e mic …”
De cele mai multe ori mezinul este foarte sociabil, prietenos, creativ, cu simțul umorului, sau din contră, mofturos, retras și atașat în mod exagerat de părinți. Crede că totul i se cuvine, poate fi egocentrist, solicitant, îi place să fie alintat și se plictisește ușor.
Îi place colaborarea, este popular, atrage atenția și câștigă simpatie cu ușurință. Învață de la frații lui, dar evită să-și asume responsabilități. Are așteptarea ca ceilalți să fie în serviciul lui, profită de protecția care i se acordă și de slăbiciunile părinților pentru care va fi întotdeauna „cel mic”. Este iertat cu mai multă ușurință și „pedeapsa” este adesea amânată sau evitată.
În unele familii el este numit „Bebe” / „Prâslea” etc. până la vârste mari. Atenție, sunt copii care sunt foarte deranjați de acest lucru chiar dacă nu transmit. Este o formă de atac la identitatea lor și uneori se simt jenați.
Bineînțeles că nu toți copiii se încadrează acestui contur. În plus, o mulțime de alți factori influențează felul de a fi al copilului mic și modul în care este tratat: diferența de vârstă dintre copii, sexul (un băiat după o fată sau o fată după un băiat), timpul alocat etc.
Pentru părinți este important să nu compare copiii între ei, să nu creeze competiții fără sens, să-și modeleze așteptările în mod individual și să înțeleagă faptul că fiecare este diferit.
Este important stilul de educație adoptat de familie, imparțialitatea, evitarea declanșării și alimentării geloziei între frați.
Copilul mijlociu
Poziția copiilor în cadrul unei familii, după ordinea nașterii lor, se schimbă cu apariția unui nou membru.
Cel de-al doilea copil beneficiază de statutul de „cel mic” până la nașterea celui de-al treilea copil. Atenția majoră se „mută” acum asupra bebelușului.
Mijlociul începe să conștientizeze „concurența” fraților săi. Este „prins” între cel mare care va avea întotdeauna privilegiul primului născut și între cel mic care are cea mai mare nevoie de părinți.
Copilul mijlociu va deveni foarte competitiv și independent. Nu acceptă să fie comparat cu frații lui și încearcă să fie unic. Pare că este mereu în competiție și luptă să fie mai bun. Este creativ în a atrage și menține atenția părinților asupra lui. Simte nevoia să fie apreciat și evidențiat.
Dezvoltă o personalitate flexibilă, este sociabil, lucrează bine în echipă și deprinde arta negocierii. Este generos, dar nu tolerează nedreptatea. Poate deveni rebel.
Uneori încearcă sentimentul că nu aparține familiei și consideră viața nedreaptă. Atunci când părinții se adresează cu „cei mari” sau „cei mici” el se regăsește în ambele categorii, nediferențiindu-se. El stabilește de obicei relații cu fiecare dintre frați, devenind un element de mediere în conflictele zilnice sau, din contră, un generator de conflicte. Depinde mult și de diferența de vârstă dintre frați și de atitudinea familiei.
Pentru părinți este o misiune grea să rămână imparțiali. Copilul mijlociu, statistic vorbind, se află în poziția în care înfruntă riscul de a primi cea mai puțină atenție.
www.problemele-copilului-meu.ro
