Înghițit de râu

Copilul luat de ape, căutat în continuare de pompieri și jandarmi



Pompierii îi caută pe minorul și tânărul dispăruți în apele umflate de ploile din ultimele zile
Pompierii îi caută pe minorul și tânărul dispăruți în apele umflate de ploile din ultimele zile

Operațiunile de căutare a lui Costel Piteleac, copilul în vârstă de 7 ani înghițit, luni seară, de apele râului Suceava, pe raza localității Paltin, au continuat și ieri, fiind implicați zeci de pompieri și jandarmi, cu bărci pneumatice și accesorii specifice unor astfel de operațiuni.
Echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ale Jandarmeriei Suceava îl caută și pe Vasile Niga, în vârstă de 20 de ani, dispărut în dimineața zilei de 26 iulie a.c., în apele râului Moldova, în zona municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Ieri seară, la ora închiderii ediției, nici unul dintre cei doi nu fusese încă găsit, iar șansele ca vreunul dintre ei să mai fie în viață sunt foarte mici.
Costel Piteleac a fost luat de apele umflate de ploi în timp ce se afla împreună cu fratele său, Dumitru (13 ani). Acesta din urmă a reușit să iasă din apele învolburate pe o insuliță cu pietriș și cioate din mijlocul râului Suceava, de unde a fost salvat, după aproape zece ore, cu un elicopter al Ministerului Administrației și Internelor.
„A spus doar că nu mai știe nimic de Costel și că ultima oară l-a văzut pe o scândură care plutea pe apă”, mărturisea Petru Piteleac, tatăl celor doi minori.
Vasile Niga se afla împreună cu un amic de-al său, Mirel Daniel Alexandroaie, în vârstă de 17 ani, și încercau să ajungă cu o căruță pe o insuliță, în căutare de balast, când au fost surprinși de viitură, pe râul Moldova.
Minorul a reușit să se salveze, însă Vasile Niga nu a mai ieșit la mal. S-a prins de căruță, însă a fost luat cu tot cu aceasta de puhoaie.
Bucăți din atelaj au fost găsite în aval, însă nici urmă de tânăr.
Trimiși să scoată apa din beciurile și curțile caselor
Echipaje ale ISU Suceava au intervenit și în cursul zilei de ieri pentru înlăturarea efectelor inundațiilor de la începutul acestei săptămâni.
Militarii Gărzii de intervenție Gura Humorului au scos apa din curtea interioară a unei case și au decolmatat un podeț din cauza căruia se inundase strada „General Grigorescu” și au creat baraje din saci cu nisip pentru devierea apei pe cursul inițial.
La Cornu Luncii, pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din zece beciuri și patru curți (circa 200 mp) ale unor gospodării.
Cadrele Detașamentului de pompieri de la Vatra Dornei au evacuat apa din șapte curți (circa 3.350 mp), 13 anexe (magazii, bucătării de vară, un atelier și un grajd) și un demisol, aparținând unor cetățeni din localitate.