O copilă în vârstă de 11 a fost accidentată miercuri pe trecerea de pietoni, iar șoferul a plecat de la fața locului. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, miercuri, la ora 13.27, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava, un localnic de 41 de ani a surprins și accidentat o minoră de 11 ani din aceeași localitate care traversa regulamentar strada, pe trecerea pentru pietoni, după care a plecat de la fața locului. Ulterior, în jurul orei 17.10, întrucât acuza dureri, minora a fost transportată la spital, conducătorul auto implicat în accident fiind identificat de polițiști. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, ce va fi soluționat procedural.





