Inconștienți pe șosele

Copil accidentat de un motoscuterist beat



Un copil în vârstă de șapte ani a fost accidentat de un motoscuterist beat. Evenimentul rutier s-a petrecut miercuri, în jurul orei 13.00, pe DJ 177A, în comuna Ostra.
Din cercetările poliției rezultă că Vasile B., în vârstă de 38 de ani, din comuna Ostra, aflat pe un moped marca Piaggio, l-a acroșat pe minorul de șapte ani, care s-a angajat în traversarea drumului în fugă, prin loc nepermis și fără a se asigura. Bărbatul era în stare avansată de ebrietate, având o concentrație de 1,42 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acesta nu deține permis de conducere și nici nu avea un atestat de absolvire al unui curs de legislație rutieră, act obligatoriu pentru motoscuteriștii care nu au permis. Din fericire, victima a scăpat cu leziuni ușoare, pentru care necesită câteva zile de îngrijiri medicale. Vasile B. s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe un drum public sub influența băuturilor alcoolice.



Recomandări

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina