Directorul general al Federației Române de Fotbal, Ionuț Lupescu (foto), i-a îndemnat să meargă să joace fotbal pe maidane pe liceenii din „Parlamentul Tinerilor din Sectorul 2”, aflați, miercuri, în vizită la Casa Fotbalului, unde s-au plâns de faptul că nu au terenuri de fotbal la dispoziție. Spre surprinderea șefilor Federației Române de Fotbal (FRF), tinerii s-au arătat foarte curioși de activitatea de la Casa Fotbalului, punându-i nu de multe ori în încurcătură. „Dacă domnul director general a vorbit de infrastructură, pot spune că noi suntem doritori să facem sport, dar nu avem unde”, s-a plâns unul dintre ei. „Pe maidan”, a venit sec răspunsul lui Ionuț Lupescu. „Nu avem”, a continuat puștiul. „Cum să nu aveți maidane în jur? Eu am copilărit în sectorul 2, au trecut vreo douăzeci și ceva de ani și, în afară de primăria asta superbă, multe lucruri nu s-au schimbat. Mai găsesc locuri unde mă jucam eu. Importantă este voința, nu cred că nu găsiți terenuri”, a ținut Lupescu să-i răspundă copilului, deși cuvintele sale nu au picat bine nici președintelui FRF, Mircea Sandu, dar nici primarului Sectorului 2, Neculai Onțanu. Mircea Sandu s-a văzut obligat să intervină în discuția lui Lupescu cu copiii, pomenind de… „programe”. „În mod cert, în 2008, când intrăm într-un nou program, ne va permite să mai construim niște terenuri. Dacă vom găsi terenuri, pentru că, dacă ne referim la japonezi, ei construiesc pe școală. Deci, dacă împreună cu domnul primar, vom găsi terenuri până în 2009, 2010, vom mai construi niște terenuri. Din păcate infrastructura lasă de dorit în România și în ceea ce privește fotbalul practicat în masă, dar și de performanță”, a concluzionat șeful FRF, de curând cooptat în Comitetul Executiv al UEFA. Tinerii s-au bucurat cel mai mult când au aflat că pot vizita Casa Fotbalului, chiar și biroul președintelui. Ajunși acolo, s-au dezlănțuit: „Bă, să nu furați nimic!”, a glumit unul dintre ei. „Mamăăă, ăsta e cel mai mișto birou și ce mișto miroase!”, se mira altul, în timp ce un coleg de-al lor era trist că „de aici nu se cumpără suveniruri”. Unul nu înțelegea „al cui e mă birou’ ăsta mișto”? A primit imediat răspuns de la un alt puști care a țâșnit direct pe scaunul lui Mircea Sandu spunând țanțoș: „Acum, al meu!”.



