Păstrarea memoriei

„Copiii Sucevei” din anii ’50 și cei de azi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” s-au bucurat, ieri, împreună de „Ziua Colegiului”

Dialogul generațiilor
Dialogul generațiilor

Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” a sărbătorit, ieri, ziua instituției de învățământ, aleasă după ziua de naștere a compozitorului Ciprian Porumbescu. În acest an, programul manifestărilor a inclus și proiectul „Punți între generații”, care a adus alături de elevii și profesorii liceului membri ai asociației israeliene „Copiii Sucevei”, din care fac parte evrei originari din Suceava emigrați în Israel, Canada și Statele Unite ale Americii.
Celebrarea a început cu Imnul de Stat al României, interpretat la trompetă de elevi ai școlii, după care Alexandru Erhan, din clasa a XI-a, a emoționat publicul cântând la vioară „Balada” și la pian „Hora detrunchiaților”, de Ciprian Porumbescu. Tot la pian, Andreea Lupescu, din clasa a X-a, a cântat „Zâna Dunării”, iar corul școlii, Vivat Musica, a interpretat două cunoscute piese în limba ebraică: Hallelujah și binecuvântarea Sim Shalom, acompaniați cu entuziasm de oaspeții din străinătate. „Mâini și voci de aur” s-a auzit la finalul programului muzical, printre ovațiile și aplauzele îndelungi ale spectatorilor.
Partea a doua a manifestării a fost dedicată proiectului „Punți între generații”, prezentat succint de trei dintre artizanii acestuia – directorul Colegiului de Artă, prof. Alexandra Bejinaru, prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, și autorul Beni Budic, originar din Suceava și plecat în Israel din anii ’60, de la ale cărui nuvele publicate de revista „Bucovina literară” în anii 2017-2018 a pornit acest proiect educațional. Prof. Steiciuc a subliniat că ideea a fost lansată de o altă suceveancă plecată în Israel, dr. Lily Weintraub Pauker, care a reușit să coaguleze „Copiii Sucevei” într-o acțiune menită să transmită generațiilor de astăzi „informații de tip memorialistic privind viața publică și viața privată în vechea Cetate de Scaun, de-a lungul secolului XX: viața familială, educația, elemente ale cotidianului – alimentația, îmbrăcămintea, modalitățile de a petrece timpul liber”, după cum a spus prof. Brândușa Steiciuc. La reușita proiectului au contribuit atât profesorii Camelia Rusu Sadovei, Manuela Muscă, Iulia Buraciuc și toți ceilalți profesori coordonatori ai elevilor din „publicul țintă”, cât și copiii care au îmbrățișat ideea.
Elevii cu cele mai bune lucrări au fost premiați de „Suceava’s children”
Autorul Beni Budic le-a mulțumit elevilor implicați și a evocat amintiri dragi din Suceava anilor ’50: cinematografele orașului, Casa Bodinger, a unei familii care avea o casă de modă pentru copii și a cărei urmașă, artista Mara Bodinger, a fost, ieri, în sală, precum și imaginea criticului de artă Mihai Drișcu, fost coleg de școală la Suceava, mort puțin înainte de Revoluția din 1989 „într-un accident de circulație ciudat”. Beni Budic a propus conducerii Colegiului de Artă să dea numele lui Mihai Drișcu uneia din sălile școlii, propunere acceptată imediat de directorul Alexandra Bejinaru, care a anunțat că un atelier de pictură se va numi Mihai Drișcu.
Scriitorul româno-israelian a mulțumit, de asemenea, sucevencei Ica Mîndrilă pentru efortul constant de a readuce în memoria oamenilor imagini cu Suceava de altădată, pe pagina de Facebook „Suceava, leagănul sufletului nostru!”. „Toți am realizat aici o punte peste generații și, dacă pășim pe această punte, vedem că tinerii anilor 50 și cei de azi au aceleași visuri, aceleași aspirații”, a spus Beni Budic.
La finalul manifestării, asociația „Copiii Sucevei” a premiat elevii care au realizat cele mai bune lucrări de artă plastică și creație literară pornind de la textele memorialistice despre Suceava, ale lui Beni Budic. Premiile au fost înmânate de Paul Leinburd, care a spus că a venit special din Canada pentru această ocazie.
La Arte plastice, premiul I a fost obținut de Oana Maria Lupu, cu lucrarea „Vis cinematografic”. Premiul II l-a primit Roxana Burdujoc, premiul III – Roxana Gînscă și mențiune – Bianca Brașcan. La secțiunea Desen/Artă grafică – Mario Blaga a obținut premiul II, Claudiu Mazepiuc a primit premiul III, iar mențiune – Leonard Vornicu.
La Literatură – premiul I a fost acordat Iustinei Caliniuc, premiul II – Maria Sburlea și premiul III – Oana Burac. Premiul I a fost de 200 de lei, premiul II – 150 de lei, premiul III – 100 de lei și mențiunea – 50 de lei. Președintele juriului a fost Elena-Brândușa Steiciuc. Precizăm că la Ziua Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” a fost prezentă și președinta asociației „Suceava’s children”, dr. Lily Weintraub Pauker.
Pe lângă evenimentul de la liceu, asociația a organizat la cimitirul evreiesc și la sinagoga din oraș și activități de comemorare a 78 de ani de la deportarea evreilor bucovineni în Transnistria.

„Copiii Sucevei” din anii '50 și cei de azi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” s-au bucurat, ieri, împreună de „Ziua Colegiului”

Recomandări

Cele mai bune cărți publicate în anul 2024, cărți ale scriitorilor suceveni, premiate, joi, la Muzeul de Științele Naturii