Evidențe

Copiii „stranierilor” se întorc în școlile sucevene



În ultima perioadă, la Inspectoratul Școlar Suceava au fost înregistrate tot mai multe cereri de reînscriere la școală a elevilor care au studiat în ultimii ani în străinătate. Este vorba despre mulți dintre elevii plecați la părinții care au lucrat în străinătate. Purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, Laura Hacman, a spus că „până acum au fost depuse 273 de astfel de cereri, însă situația se actualizează săptămânal, deoarece zilnic se înregistrează cereri noi”. Cererile de reînscriere în școlile sucevene au început să fie înregistrate la IȘJ încă de la începutul anului școlar în curs, și anume din luna septembrie a anului trecut, iar reprezentanții Inspectoratului Școlar preconizează că cel mai mare număr de solicitări se va înregistra în lunile august și septembrie, înainte de începerea noului an școlar. „Se preconizează o creștere a numărului de cereri în luna august, așa cum s-a întâmplat an de an, iar noi estimăm că peste 500 de elevi vor reveni în țară pentru anul școlar viitor”, a mai spus Laura Hacman.
În ceea ce privește țările din care vin elevii, în 90% din cazuri este vorba de Italia. Spania este a doua țară din care se întorc elevii suceveni, însă la IȘJ s-au mai înregistrat și câteva cazuri de elevi întorși din Grecia, Statele Unite ale Americii, Siria și Polonia.
Elevii care se întorc din străinătate urmează să primească echivalări de la Ministerul Educației pe baza actelor trimise de școlile la care au studiat acolo, având astfel o situație școlară pusă la punct, drept urmare locul lor în unitățile școlare sucevene este garantat.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava a mai declarat că „numărul cererilor înregistrate până acum la IȘJ este mai mare decât cel al solicitărilor de anul trecut, când mai puțin de 200 de elevi au revenit să studieze în școlile sucevene”.



Recomandări

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române
167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române