Ne puteți da un exemplu când ați reușit să treceți peste o situație mai dificilă și să apelați la resursele dumneavoastră psihice, în calitate de părinte?
O situație trăită recent e una cu care se confruntă mulți părinți cu copii mici atunci când copilul începe să urle din diferite motive, mai ales când e obosit.
Într-o seară, fetița mea, Ioana, de 5 ani, s-a supărat pe tatăl ei că i-a pus în farfurie prea puțină mâncare, deși mâncase înainte și a mai vrut, iar el își mâncase porția lui între timp și nu mai avut de unde să îi mai dea. Însă i-a spus că îi mai face, dacă îl roagă frumos.
Ea însă era deja supărată, n-a vrut să-l roage și a început să plângă, iar el nu i-a mai făcut mâncare.
După ce am lăsat-o să plângă o perioadă am încercat să o calmez întrebând-o ce are nevoie să se liniștească : „Vrei apă? / Vrei lapte? / Vrei să te mângâi pe tălpi ca să te liniștești?” Iar ea îmi spunea de fiecare dacă că nu știe ce vrea și apoi că nu se poate liniști fiindcă nu știe cum.
Atunci i-am spus: „Știu eu cum!” și am luat-o rapid în brațe și am ieșit pe casa scării. Întrucât era seară, afară era liniște și i-am spus „Uite, luăm liniște de afară ca să te liniștești. Vezi ce liniște e? Putem să luăm câtă liniște avem nevoie. Nu mai e nimeni pe stradă. Uite, se aud greierii. Au plecat și rândunicile din cuib în țările calde. Vor veni la anul și vor face pui”. Moment în care a intrat și Ioana în discuție spunând: „Da, și rândunicile de anul ăsta vor fi bunici”, etc. După câteva astfel de minute, am intrat în casă și am pus-o în pat unde a adormit liniștită (chiar dacă n-a mâncat cât a vrut).
Care sunt resursele la care pot apela părinții pentru comunicarea cu micuții lor? Cum îi poate ajuta NLP-ul să facă acest lucru?
NLP-ul îi poate ajuta pe părinți să observe foarte bine – atât pe ei cât și pe cei mici. Să fie atenți la tiparele lor de comportament și de gândire, la preferințele lor, la relațiile cauză-efect din mediu sau din interacțiunea lor și să găsească abordările potrivite, având în același timp o atitudine flexibilă în abordări.
Ne puteți povesti care a fost drumul parcurs de dumneavoastră pentru a ajunge aici?
Am terminat Facultatea de Psihologie acum 10 ani la „Al.I. Cuza” în Iași. Pe fetița mea, Ioana, am născut-o acum 5 ani, în același an în care ne-am înființat și firma de training Mind Master. Când avea doi ani și a început să spună „Nu” am realizat că ceea ce învățasem între timp nu mă ajuta să rezolv toate noile situații care apăreau, așa că am început să caut răspunsuri. Am aplicat ceea ce am găsit, am văzut că funcționează și am vrut să transmit și mai departe. Așa am ajuns să țin și cursuri pentru părinți. În România este (încă) privit ca un lucru nenatural conceptul ca un specialist să te învețe cum să îți crești copilul.
De ce cred românii că este suficient să îți dorești și să îți iubești copilul pentru a te descurca în tot ceea ce îl privește?
Probabil pentru că există concepția că educația copilului tău ține de instinct. Primesc din când în când răspunsuri din gama „meseria de mamă nu se învață la curs, ci din instinct, pe propriul copil”. Din păcate, până o înveți pe copilul tău s-ar putea să ajungă adolescent și atunci e cam târziu să îți dai seama ce ai fi putut face diferit ca să fie mai bine. Însă e inconfortabil să trăiești starea în care nu știi ce să faci și să recunoști asta în fața ta și a altora. Cred că cere un nivel de dezvoltare personală să fii în stare să spui „nu știu”. Însă ăsta e doar primul pas, e important să continui cu „dar sunt curios să aflu” – cum ar spune un prieten trainer din Statele Unite – Robert Dilts. Personal, eu chiar le invidiez – în sensul cel mai bun – pe femeile care vin la cursuri de comunicare cu copiii deși nu au copii încă, pentru ca vor fi mai pregătite față de cum am fost eu. Eu am început abia când primul copil avea 2 ani să mă întreb: „Și dacă nu îl pedepsesc, nu îl bat, nu îl ameninț, etc. … atunci, ce fac??” astfel încât să funcționeze și relația dintre noi să fie OK. Din fericire, am găsit răspunsuri și știu că există astfel de soluții pentru fiecare părinte.
