Copiii dislexici prezintă o capacitate mai bună de lecturare a unui text atunci când distanța dintre litere este mai mare, potrivit unui studiu publicat în revista americană Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), informează AFP.
Acest studiu, realizat de cercetători europeni pe 54 de copii italieni și 40 francezi, cu toții suferind de dislexie și cu vârste cuprinse în intervalul 8-14 ani, a evidențiat o capacitate de descifrare a unui text de două ori mai bună și o viteză de lectură mai mare cu 20% atunci când spațiile dintre litere erau mai mari.
„Rezultatele noastre oferă o metodă practică de ameliorare a lecturii pentru dislexici, fără a fi nevoie de o perioadă de pregătire”, a declarat Marco Zorzi de la catedra de psihologie a Universității din Padova (Italia), coordonatorul studiului.
Oamenii de știință atribuie acest succes atenuării, prin intermediul spațiilor, a fenomenului de „aglomerare” a literelor, care îi face pe dislexici să nu poată să perceapă, distinct, caracterele dintr-un text.
Textele prezentate copiilor din acest studiu conțineau 24 de fraze scurte pe care ei le-au citit în două versiuni – una normală, cealaltă mai „aerisită”, cu spații mai mari între litere.
Textul normal a fost scris cu caractere de 14 puncte, în timp ce pentru cealaltă versiune, spațiul dintre litere era cu 2,5 puncte mai mare (1 punct măsoară 0,353 milimetri). „Spațiul dintre literele «i» și «l» din cuvântul italian «il» a crescut astfel de la 2,7 puncte la 5,2 puncte”, au explicat autorii studiului.
Rezultatele sunt cu atât mai încurajatoare, nu doar pentru faptul că voluntarii citeau mai repede, ci mai ales pentru faptul că aceia care sufereau de formele cele mai grave de dislexie au beneficiat cel mai mult de această mărire a spațiilor dintre litere, fapt care dovedește eficiența metodei.
În schimb, metoda nu a avut nici un efect asupra copiilor nedislexici, afirmă autorii, care provin și de la Universitatea Aix-Marseille și de la Centre national de la recherche scientifique (CNRS) din Franța.
Dislexia este o disfuncție cerebrală care afectează acea parte a creierului responsabilă cu interpretarea limbajului. Această disfuncție nu are remediu și, potrivit unor estimări recente, ar afecta circa 15% dintre americani.
