Acțiune

Copiii de la Școala Gimnazială Nr. 3 din Vicovu de Sus vor amenaja astăzi spațiul verde din fața școlii

Copiii de la Școala Gimnazială Nr. 3 din cartierul Plai – Vicovu de Sus vor amenaja astăzi, 5 mai, de la ora 13:00, spațiul verde din fața școlii, în cadrul acțiunii „Sunt elev… Sunt cetățean al orașului meu”. Evenimentul se înscrie într-un proiect al Asociației Centrul de Resurse și Informare pentru Profesiuni Sociale (CRIPS) București, intitulat „Rețele comunitare pentru prevenirea abandonului școlar, 2014-2015”, din cadrul Campaniei Naționale de Participare Școlară „Hai la școală”, coordonat de UNICEF. Organizatorii acțiunii sunt Primăria orașului Vicovu de Sus și Școala Gimnazială Nr. 3 din Vicovu de Sus.
La Școala Gimnazială Nr. 3 din Plai, majoritatea copiilor provin din familii cu venituri reduse și aproximativ 60% dintre elevi aparțin comunității de romi. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, în calitate de partener la acest proiect de prevenire a abandonului școlar, susține, în colaborare cu Primăria orașului Vicovu de Sus, implementarea directă a activităților la nivel județean și local. În proiectul inițiat de CRIPS sunt implicate 32 de comunități rurale și urbane din 19 județe. Selecția localităților țintă din proiect a fost efectuată de UNICEF. Obiectivele CRIPS sunt de a preveni riscurile presupuse de abandonul școlar.
Purtătoarea de cuvânt a DGASPC Suceava, Nicoleta Daneliuc, a declarat că „implementarea activităților se bazează pe antrenarea relațiilor de colaborare interinstituțională în parteneriat, fiind importantă implicarea comunității locale și județene (și a instituțiilor relevante în domeniu) în identificarea precoce a problematicii presupuse de abandonul școlar și intervenția comună în combaterea acesteia”.

Recomandări

Senatorul Ioan Stan și echipa PSD Suceava, alături de oamenii din Vicovu de Sus. „PSD a fost și va rămâne aproape de această comunitate”

Echipa de candidați ai PSD Suceava la alegerile parlamentare s-a aflat în campanie în piața din Vicovu de Sus

Două școli din Vicovu de Sus și Vicovu de Jos au solicitat IȘJ Suceava începerea noului an școlar cu ore online