Peste 400 de copii câmpulungeni s-au adunat joi, în fața Casei de Cultură din localitate, pentru a sărbători Ziua Copilului, în cadrul unei manifestări cu tradiție: a IV-a ediție a acțiunii culturale dedicată copiilor – „Am fost și eu copil la Câmpulung Moldovenesc”. În cadrul programului au avut loc demonstrații – automodelism, karting și motociclism, rachetomodelism, dans sportiv, arte marțiale, urmat de un program artistic care include muzică populară și muzică ușoară cu artiști autohtoni. Tot joi au fost organizate la Câmpulung Moldovenesc concursuri de karting, cros, desene pe asfalt, biciclete, dans sportiv, dans modern, arte marțiale, rachetomodelism, automodelism, muzică populară, concurenții fiind elevi ai școlilor din municipiu. Sponsorul acestei sărbători dedicată copiilor, încă de la prima ediție, Cris-Tim, a oferit peste 400 de cadouri copiilor participanți la manifestare. Organizatorii sărbătorii de joi au fost Consiliul Local Câmpulung Moldovenesc și C.S.M „Rarăul” Câmpulung.





