– Banii adunați din vânzarea biletelor vor fi trimiși sinistraților
Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Irimescu” Suceava organizează pe 1 Iunie, la ora 17,00, în sala de spectacole a Ansamblului artistic „Ciprian Porumbescu”, un spectacol muzical –coregrafic în scop umanitar: „Copii pentru copii”, banii adunați din bilete fiind depuși într-un cont deschis pentru sinistrați. Spectacolul este structurat pe două secțiuni: muzică clasică, muzică ușoară și dans modern (prima parte) și folclor – Ansamblul folcloric „Bucovina”, în partea a doua. Pe lângă spectacolul muzical – coregrafic, elevii Școlii de arte au pregătit, în foaierul „Dom Polski”, o expoziție de pictură, sculptură, icoane, artă decorativă, circa 80 de lucrări realizate de elevii școlii, ce vor putea fi admirate în ziua spectacolului. Biletele pentru acest eveniment cultural – sub formă de invitații – în valoare de 50 de mii lei vechi, pot fi achiziționate de la secretariatul Școlii de Arte Suceava, dar și pe 1 Iunie, la intrarea în sala de spectacol. „Noi sperăm să adunăm din vânzarea invitațiilor măcar zece milioane de lei vechi, bani pe care îi vom depune în contul deschis de Consiliul Județean Suceava pentru sinistrați. Spectacolul are menirea de a marca Ziua Internațională a Copilului – 1 Iunie, de a scoate pe scenă elevii care activează la secțiile muzicale și coregrafice din cadrul școlii noastre, dar și de a face un pas spre necazul altor copii, rămași pe drumuri în urma inundațiilor”, ne-a declarat directorul Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu”, Petre Horvat.





