Ziua Autismului

Copii de la Asociația Help Autism – filiala Suceava au ieșit în parc să deseneze și să socializeze

Activități ale copiilor care fac terapie în cadrul Asociației Help Autism, filiala Suceava

Mai mulți copii de la Asociația Help Autism – filiala Suceava au ieșit vineri, 31 martie, împreună cu terapeuții, în parc să deseneze și să socializeze, în acest fel marcând Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului (2 aprilie). După cum a spus Andreea Panait, psiholog clinician, terapeut ABA în cadrul Asociației Help Autism – filiala Suceava, „între orele 13:30-15:30, copiii s-au jucat cu baloane și au colorat cu cretă, iar noi am vorbit cu persoanele aflate în parc despre autism”.
Help Autism a inaugurat anul trecut, în octombrie, la Suceava, cel de-al șaselea centru de evaluare psihologică și intervenție timpurie în autism al asociației. Noul centru, deschis în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava (DGASPC), vine în continuarea parteneriatului public-privat încheiat încă din anul 2013 în cadrul proiectului „Și ei au dreptul la viață”, proiect care a stat la baza înființării filialei Help Autism Suceava. Pe durata derulării parteneriatului, specialiștii Help Autism au coordonat și supervizat activitatea psihologilor locali, în virtutea unui transfer de bune practici menit să contribuie la profesionalizarea personalului din instituția de stat.
În acest moment, după cum a completat Andreea Panait, la Centrul Help Autism Suceava sunt înscriși 32 de copii, cu vârste cuprinse între 2 și 11 ani, copii de care se ocupă șase terapeuți.La nivelul județului Suceava, anul trecut, conform unor statistici, erau înregistrați în evidențele DGASPC peste 250 de copii diagnosticați cu tulburare de spectru autist, însă, neoficial, numărul lor se estimează a fi mult mai mare. Odată cu lărgirea activității în județ, asociația Help Autism își propune ca prin programe de conștientizare, dar și prin continuarea serviciilor gratuite de diagnostic precoce și evaluare psihologică complexă, să contribuie la diagnosticarea timpurie, încă de la primele semne ale tulburării, astfel încât, prin programele personalizate de terapie, un număr mai mare de copii să beneficieze de șansa la o viață cât mai aproape de normalitate.

Copii de la Asociația Help Autism - filiala Suceava au ieșit în parc să deseneze și să socializeze

Recomandări

O nouă etapă a unui proiect educațional AIAS dedicat incluziunii copiilor cu tulburări din spectrul autist, realizată cu sprijinul EGGER

Un proiect pentru prevenirea violenței în școli propulsează un elev sucevean în competiția națională „Tânărul Ambasador”

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani

Investiție în viitorul copiilor – Proiectul „Centrul de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul”, prezentat la Suceava

Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, iluminat în portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va fi iluminat miercuri seară în culoarea portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului